Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva : 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |

eteatru.ro în februarie

Miercuri, 3 Februarie 2010
 

După cele două zile de la sfârșitul lui ianuarie, dedicate lui Caragiale (Caragiale non-stop), ca de obicei, începând din prima zi a noii luni, ora 00.00, programul site-ului eteatru.ro se schimbă. Pentru fluxurile dedicate dramaturgiei clasice și moderne, în februarie alegerea s-a oprit la Carlo Goldoni și Camil Petrescu.

Lansând la mijlocul secolului al XVIII-lea o nouă formulă de teatru, reinventându-l cu hotărâre într-un veac obosit, Carlo Goldoni (25 februarie 1707 – 7 februarie 1793) a semnalat o criză, a adâncit-o și a fost cel dintâi care a profitat de ea. Rareori în istoria culturii autorul unui manifest artistic este și cel care pune în aplicare elocvent ideile enunțate. Dintre înregistrările cu piese de Goldoni sunt programate „Bădăranii”, celebra versiune a lui Sică Alexandrescu din 1958, „Hangița”, „Fata cinstită”, „Gâlcevile din Chioggia”, „Slugă la doi stăpâni”, „Familia anticarului”.

Dramaturgia lui Camil Petrescu este reprezentată de „Suflete tari”, „Jocul ielelor”, „Mioara”, „Act venețian”, „Iată femeia pe care o iubesc”, cărora li se adaugă dramatizarea romanului „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. Actorul lunii este Victor Rebengiuc (n. 10 februarie 1933), pe care îl veți putea asculta în „Macbeth” și „Furtuna” de Shakespeare, „Dansul morții” de Strindberg, „Regele gol” de Evghenii Șvarț, „O zi din după-amiaza lumii” de W. Saroyan, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. Leonard Popovici este regizorul lunii februarie, în care sunt programate câteva dintre cele mai valoroase creații regizorale dar și dramatizări care îi aparțin: „Vedere de pe pod” de Arthur Miller, „Seducătorul din Sevilla și Oaspetele de piatră” de Tirso de Molina, „Noaptea iguanei” de Tennessee Williams, „La Punta” de Yvette Z’ Gragen (Premiul UNITER, 1996), „Zadarnice necazuri de iubire” de Shakespeare, „Ringhișpilul” (scrisă în colaborare cu Pușa Roth), „Muntele vrăjit” după Thomas Mann, „Adam și Eva” după Liviu Rebreanu (Premiul UNITER, 1995), „Zâna zorilor” după Ioan Slavici, „Șambelan la viezuri” de Pușa Roth.

Reamintim că până vineri 5 februarie la ora 24.00, vă puteți exprima prin vot opțiunile pentru repertoriul lunii martie, dintre preferințele dvs. afișate în pagina Contact a site-ului.
Costin Tuchila
Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro