Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva : 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |

Mari traditii religioase

Duminică, 14 Martie 2010
 
Introducere in marile traditii religioase

Fundatia Calea Victoriei va invita, din 18 martie, la un curs despre marile traditii religioase, sustinut de Valentin Cioveie.

Atelierul porneste de la ideea conform careia ființa umana este religioasa in esența ei (Eliade), iar sacrul este experimentat de fiecare dintre noi - chiar daca nu intr-o forma religioasa consacrata - atunci cand iubim și suferim.

Deoarece religiozitatea cunoaste o revenire puternica in sfera publica (islamul este exemplul paradigmatic), existenta fiecaruia dintre noi este confruntata cu sacrul nu doar in perimetrul vietii personale, ci si in cel mai larg al vietii sociale.

Iata prin urmare doua motive pentru a cunoaste mai bine religii si universuri culturale cu care am luat contact numai prin intermediul emisiunilor documentare, lecturilor sau a calatoriilor.

Atelierul, structurat in sase intalniri, este dedicat religiilor orientale (hinduism, budism si religiile Chinei). Vom incerca sa intelegem impreuna faptul ca fiecare traditie religioasa reprezinta un univers in sine, adica un ansamblu urias si complex de credinte, fapte, atitudini, simboluri, practici rituale. Aceste universuri ne sunt straine, indiferent daca suntem atei, agnostici sau practicanti crestini. In acest context vom deschide discutia asupra modului de intelegere si acceptare a celui care este altfel decat noi. Vom indica cateva obstacole in calea intelegerii celui strain de mine si o modalitate de deschidere catre el. Vom continua cu prezentarea nucleului fiecarei traditii religioase selectate impreuna cu o tema specifica pentru acea traditie.

Teme cursurilor

1. Curs introductiv.
2. Traditia (traditiile) hinduse. Prezentare introductiva.
3. Spiritualitatea hindusa: doctrina Yoga.

In mare avem de-a face cu o psihologie de un tip special, care merge mai adanc in interioritatea fiintei umane decat o face psihologia obisnuita si chiar psihanaliza. Cum a fost posibila elaborarea acestei psihologii radicale si extrem de subtile acum peste 2500 de ani?

4. Buddhismul. Prezentare introductiva.
5. Credinta in reincarnare (vizionarea unor fragmente dintr-un documentar). In functie de timp si interes mai putem discuta rapid un al doilea subiect legat de traditia buddhista: artele martiale si spiritualitatea sau tehnica visului lucid ca tehnica spirituala sau problema sacralizarii sexualitatii.
6. Religiile Chinei si incercarea de a atinge nemurirea in trup.

Durata curs: 6 ateliere
Frecventa: saptaminal, joi
Cost curs: adulti - 180 ron/elevi, studenti - 135 ron
Loc desfasurare: Fundatie
Data: 18 martie, 18.30

Valentin Cioveie este doctor in filozofie, colaborator (lector) al Facultatii de Litere si al Facultatii de Filozofie, Universitatea Bucuresti. In paralel desfasoara activitati de cercetare in domeniul istoriei religiilor la Universitatea Ludwig-Maximilian din München.

Bibliografie:

Există mai multe istorii ale religiilor traduse în română. Cea a lui Mircea Eliade Istoria religiilor și credințelor religioase (4 volume) rămâne o lucrare monumentală. Tradițiile religioase sunt tratate cronologic, fiecare dintre ele fiind împărțită în câteva mari perioade care sunt cuprinse în volume diferite. Spre exemplificare, hinduismul apare în vol.I, cap.IX, în vol.II, cap.XVII și XXIV.

Alte lucrări:

1. Istoria religiilor ed. de Giovanni Filoramo, Polirom, 2008-2009.

2. Ananda Coomaraswamy, Hinduism și Buddhism, Humanitas, 2006. (Lucrare de dimensiuni reduse).

3. Mircea Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase, vol. IV (coord. de Ioan Petru Culianu), cap. 41 (pp. 57-90): 'În căutarea nemuririi. Daoismul.'

Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro