Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva : 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |

Proba de cultura

Luni, 26 Aprilie 2010 , ora 19.00
 

Douăzeci, zece - probă de cultură la Radio România Cultural. Aceeași. Alta.

Și în 2010 Radio România Cultural are acoperire culturală națională - ceea ce se va proba și prin seria de emisiuni speciale "Douăzeci, zece - probă de cultură". O dată pe lună, sub acest titlu, postul va transmite, din cîte un mare oraș al țării, o emisiune de două ore, unde vor fi invitați oameni datorită cărora orașele de provincie în care locuiesc nu sînt provinciale din punct de vedere cultural, oameni care contează în sens cultural nu doar la ei acasă, ci și "la centru".

Prima ediție a emisiunii "Douăzeci, zece - probă de cultură" se va transmite în direct de la librăria Humanitas din Sibiu, luni, 26 aprilie, începînd cu ora 19.00. Adela Greceanu îi va avea ca invitați pe: Veronica D. Niculescu (prozatoare și traducătoare din Nabokov), Rita Chirian (poetă, laureată a Premiului Național pentru debut "Mihai Eminescu"), Radu Vancu (unul dintre cei mai importanți poeți ai ultimului val), Dragoș Varga (noul redactor-șef al revistei "Transilvania") și Marian Coman (șeful librăriei Humanitas din Sibiu).

Emisiunea "Douăzeci, zece - probă de cultură" va putea fi și vizionată, nu doar ascultată, de cei care urmăresc postul pe site-ul www.radiocultura.ro . Un proiect marca Radio România Cultural.

Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro