Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva : 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |

Ideo Ideis

Marți, 10 August 2010
 

Festivalul de teatru tânăr Ideo Ideis, ediția a V-a, s-a deschis vineri seară la Casa de cultură din municipiul Alexandria.

Nicoleta Gavrilă, director în comitetul de organizare a festivalului, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că la Alexandria vor fi prezente nouă trupe de tineri actori din București, Botoșani, Sfântu Gheorghe, Drobeta Turnu Severin, Tg. Jiu și Arad, care au trecut de faza de preselecție. De asemenea, publicul va avea posibilitatea sa vada, până pe 14 august, mai multe spectacole de teatru profesionist. Între cei care onorează acest festival se află realizatorul de emisiuni TV Cătălin Ștefănescu și actorii Andi Vasluianu, Marius Manole, Vlad Zamfirescu, Mihaela Sârbu, incluși în juriu.

 Președinte de onoare al festivalului organizat de Asociația culturală T.E.T. Alexandria este cunoscutul actor Marcel Iureș, cel care s-a aflat alături de tinerii și entuziaștii organizatori ai festivalului Ideo Ideis de la prima sa ediție. În afara concursului și a spectacolelor cu actori profesioniști sunt prevăzute ateliere de teatru.

Stefan Stan, AGERPRES
Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro