Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva : 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |

Frieze Art Fair

Marți, 12 Octombrie 2010
 

Asociația Vector, Dan Lungu și Ion Grigorescu la Frieze Art Fair

            Institutul Cultural Român din Londra aduce noi artiști români la Frieze Art Fair: Grupul Vector, Dan Lungu și Ion Grigorescu. Frieze Art Fair este cea mai mare manifestare anuală de artă contemporană din Marea Britanie, care se desfășoară între 13 și 17 octombrie în Regent’s Park, cu participarea a peste 170 dintre cele mai bune galerii de artă din lume. Târgul atrage un numar foarte mare de vizitatori și include expoziții,  dezbateri și programe educative coordonate de artiști și critici de prestigiu.

            Invitată în programul Frieze Projects, Asociația Vector este prezentă cu două propuneri: proiectul Critical Point / Punct Critic și publicația Vector – critical research in context / Vector – cercetare critică în context, realizate special pentru acest eveniment. Frieze Projects este curatoriat în 2010 de Sarah McCrory și include nouă proiecte internaționale și premiul Cartier Award.

            În cadrul proiectului Punct critic, artiștii Matei Bejenaru (Iași), Florin Bobu (Iași/Tecuci), Antonia Hirsch (Berlin/Vancouver), împreună cu scriitorul Dan Lungu (Iași), vor media - prin intermediul propriilor producții artistice – prezența unei instituții. În ciuda dislocării temporare din Iași, locul în care organizează de peste 10 ani Bienala de Artă Contemporană Periferic, Asociația Vector va încerca să activeze într-o situație intuită, în virtutea unei așa-zise normalități a funcționării.

Punct critic include: filmul Battling Inertia (2010) de Matei Bejenaru, lucrarea video Rock Bottom (2009) de Florin Bobu, filmul pe 16mm Komma (after Dalton Trumbo’s Jonny Got His Gun) (2009) de Antonia Hirsch și textul de ficțiune But that’s another story / Asta e altă poveste (2010) de Dan Lungu. Manifestarea este curatoriată de Livia Pancu.

Publicația Vector – cercetare critică în context,  editată de Cătălin Gheorghe și Livia Pancu, prezintă contribuțiile unor artiști ce au colaborat cu Asociația Vector de-a lungul celor peste 10 ani de activitate, fie în cadrul Bienalei Periferic, fie ca invitați ai programului Galeriei Vector. Publicația este realizată cu sprijinul programului ICR Publishing Romania și al Fundației Frieze.

            Ion Grigorescu prezintă în premieră expoziția de pictură Me and the Truth, cu lucrări de mari dimensiuni, în cadrul secțiunii Frame, dedicată expozițiilor individuale. Picturile au fost realizate în perioada 1970-1980, nefiind expuse însă din cauza cenzurii comuniste. Artistul este reprezentat de Galeria Andreiana Mihail din București.

            Ion Grigorescu (n.1945) este un nume de referință al artei contemporane românești, cu numeroase expoziții în țară și în muzee și galerii internaționale. Creația sa cuprinde pictură, desen, fotografie, performance și artă video. Ion Grigorescu a publicat texte teoretice, pagini de jurnal și studii de istoria fotografiei, dar arta sa a devenit cunoscută numai odată cu marile expoziții dedicate Europei de Est, după 1990.  Artistul abordează teme precum corpul uman, peisajul urban și mai ales omniprezența politicului.

            Galeria Andreiana Mihail din București este una dintre galeriile românești emergente de artă contemporană, cu un profil distinct conturat prin calitatea programului expozițional și a portofoliului de artiști pe care îi reprezintă: Ion Grigorescu, Alexandra Croitoru, Ciprian Mureșan, Mona Vatamanu & Florin Tudor, Răzvan Botiș.

            Participarea artiștilor români este organizată de Institutul Cultural Român din Londra.

            Mai multe detalii la www.icr-london.co.uk | www.friezeartfair.com.   

            Fotografie de Matei Bejenaru din seria M3 - muncă, memorie, mișcare, 2010 și

            pictură de Ion Grigorescu, Măriuca Iosifescu, 1974.

Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro