Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva : 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |

Chopin... și nu numai

Joi, 21 Octombrie 2010 , ora 19.00
 

Horia Mihail – „Chopin... și nu numai” la Sala Radio

Orchestrele și Corurile Radio vă invită joi, 21 octombrie 2010, ora 19.00, la cel de-al doilea recital din seria „Chopin... și nu numai” susținut de Horia Mihail. Acesta va interpreta 4 Mazurci, op. 33, Nocturna în do diez minor, op. postum și  Nocturna op. 48 nr. 1 de Fr. Chopin, Kinderszenen, op. 15 de R. Schumann, Pavana din Suita nr. 2 op. 10 de G. Enescu și Sonata „Après une lecture de Dantede Fr. Liszt.

Cu același program, Horia Mihail a fost prezent în luna septembrie a acestui an la Viena, în cadrul Festivalului Internațional „Round About Chopin” organizat de Institutul Cultural Român la Viena și EUNIC Viena.

Apreciat pentru paleta largă de nuanțe interpretative, Horia Mihail este unul dintre cei mai renumiți pianiști români ai momentului. A concertat cu majoritatea orchestrelor simfonice din România, cu importante orchestre europene, iar în Statele Unite a fost solist al orchestrelor Boston Pops, Topeka Symphony, Boston University Symphony și University of Illinois Symphony.

În 1999, a fost distins cu Artist Diploma a Universității din Boston, în cadrul prestigioasei instituții studiind cu Anthony di Bonaventura. În 2003 ia naștere „Romanian Piano Trio” în care îl regăsim pe Horia Mihail alături de Alexandru Tomescu și Răzvan Suma. În prezent, este solist al Orchestrelor și Corurilor Radio.

Seria “Chopin... și nu numai” aduce în prim plan trei pianiști români aflați în plină forță creatoare. Coincidența face că, din punct de vedere biografic, aceștia au fost puși în situația de a pleca din țara în care s-au născut, la scurt timp după ce au împlinit 20 de ani, așa cum s-a întâmplat și cu marele compozitor, în toamna anului 1830, când a avut loc insurecția de la Varșovia împotriva regimului țarist.

În cazul celor trei artiști români, plecarea din țară nu a avut nimic dramatic. Luiza Borac este stabilită la Hanovra, Matei Varga în Statele Unite, iar Horia Mihail a revenit în țară după 10 ani petrecuți tot pe pământul american. Reveniți în fața publicului român, cei trei pianiști au adus acasă ceea ce și-ar fi dorit și Chopin dacă destinul i-ar fi fost prielnic: un stil interpretativ unic, care să poarte amprenta experienței vieții duse departe de locul natal și de limba maternă.

Seria de concerte “Chopin... și nu numai” este organizată de Radio România, prin Orchestrele și Corurile Radio și mai include, pe lângă recitalul de joi al Horia Mihail, și pe cel susținut de Matei Varga în 30 noiembrie, la Sala Radio. Seria „Chopin... și nu numai” se înscrie în evenimentele culturale prilejuite de Anul Chopin în România.

Coproducător: TVR Cultural

Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro