Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva : 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |

Premiera radiofonica

Joi, 11 Noiembrie 2010 , ora 14.58
 

Teatrul Național Radiofonic (T.N.R.) - Redacția Teatru a Societății Române de Radiodifuziune - și Teatrul ACT - Sala de Lectură realizează un parteneriat, în stagiunea 2010-2011, TEATRU & CEAI, ce constă în audiții cu public ale unor spectacole de teatru după dramaturgie modernă și contemporană, sau variante noi ale unor texte dramatice clasice. În spațiul rafinat și primitor al Ceainăriei Sala de Lectură - Teatru ACT, publicul are posibilitatea să cunoască creațiile unor cunoscuți și consacrați actori, sau ale unor tineri talentați care vor să se impună, în montări radiofonice semnate de regizori exersați și convinși de posibilitățile expresive ale universului artistic sonor ce dă identitate teatrului radiofonic.


Miercuri, 10 noiembrie, 2010, ora 19:00, în avanpremieră, are loc audiția în acest ambient generos a spectacolului Arhitectul și Împăratul Asiriei de Fernando Arrabal, traducerea și adaptarea radiofonică Adina Vukoviæ, regia artistică Gavriil Pinte; vor fi prezenți la eveniment actorii Claudiu Bleonț și Mircea Constantinescu, precum și echipa de realizatori. Spectacolul ''Arhitectul...'' este realizat în cadrul fluxului Dramaturgi Străini Contemporani și reprezintă o premieră absolută în teatrul românesc. Preocupat de universul artistic al lui Fernando Arrabal, la fel ca și în spectacolul radiofonic ''Fando și Lis'' (de asemenea, premieră absolută în România, T.N.R., 2008), această revenire a regizorului Gavriil Pinte la dramaturgia autorului dezvăluie o atentă cercetare, cu mijloacele teatrului radiofonic, a temelor și personajelor piesei. Cei doi eroi, plasați pe o insulă, într-un spațiu izolat, refac experiențe esențiale ale umanitații și, printr-un balans ludic al identităților, pun în discuție repere existențiale. Ce mai rămâne după traversarea evenimentului istoric, a emoției estetice sau a trăirii religioase? Iar răspunsurile ar trebui să fie căutate de către fiecare...


Spectacolul radiofonic ''Arhitectul și Împăratul Asiriei'' se difuzează în premieră joi, 11 noiembrie, 2010, ora 19:00, la Radio România Cultural.

Distribuția: Împăratul Asiriei - Mircea Constantinescu; Arhitectul - Claudiu Bleonț

asistența tehnică: Mirela Anton și Radu Verdeș; regia de studio: Milica Creiniceanu; regia muzicală: Stelică Muscalu; regia tehnică: ing.Mirela Georgescu; redactor și coordonator de proiect: Crenguța Manea

Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro