Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva : 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |

Poezie la prima vedere

Marți, 2 Martie 2010
 
Marți, 2 martie 2010, ora 17.00, în Sala Oglinzilor a Casei Monteoru-Catargi de pe Calea Victoriei nr.115 din București (sediul Uniunii Scriitorilor din România), va fi lansat proiectul POEZIE LA PRIMA VEDERE cu o lectură publică a poetului Ion Zubașcu care va citi, pentru prima dată, poeme din volumul "Moarte de om. O Poveste de viață", Editura Limes. Lectura va fi prefațată de intervențiile editorului, Mircea Petean, și a criticului literar Felix Nicolau.

POEZIE LA PRIMA VEDERE va prezenta în avanpremieră cărțile de poezie, în curs de apariție, ale unor poeți bucureșteni din cadrul secției de Poezie a Asociației Scriitorilor București, organizatorul acestui eveniment. Până în acest moment, s-au înscris 21 de poeți. În luna martie, în fiecare marți, de la ora 17.00, la sediul USR, vor mai citi Traian T. Coșovei (9 martie), Mariana Filimon (16 martie) și Cornelia Maria Savu (23 martie).

„Ne-am dorit să putem oferi colegilor de la secție de Poezie o scenă publică de exprimare, în care noile lor cărți de poezie să fie prezentate publicului și specialiștilor. Putem asculta, astfel, în primă audiție, în lectura autorilor, noi cărți de poezie. Alte 21 de cărți de poezie, într-o lume a crizelor, sunt un semn că poezia nici nu moare, nici nu se predă, ci se hrănește, mereu și mereu, cu spaimele și incertitudinile noastre”, a declarat Dan Mircea Cipariu, președintele secției Poezie – Asociația Scriitorilor București, inițiatorul și moderatorul proiectului.

Parteneri media: revista CULTURA, siteurile agentiadecarte.ro  și tamada.ro

Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro