Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva : 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |

Concert ONR

Vineri, 17 Iunie 2011 , ora 19.00
 

Final de Stagiune cu Alexandru Tomescu, Tiberiu Soare și Orchestra Națională Radio

Finalul Stagiunii de concerte 2010-2011 readuce în fața publicului meloman una dintre cele mai de succes formule muzicale ale momentului, care transformă sălile de concerte în spații neîncăpătoare, la fiecare apariție: Alexandru Tomescu și Orchestra Națională Radio, dirijată de Tiberiu Soare. Acestia vor urca pe scena Sălii Radio, în data de 17 iunie, ora 19.00, pentru ultimul concert din stagiunea acestui an.

Inspirați de începutul de vară, cu vreme imprevizibilă și atmosferă constant romantică, artiștii vor oferi publicului o combinațe inedită de compozitii muzicale variate, selectate din repertoriile mai multor artiști consacrati ai marii muzici: cele "Trei dansuri românești" ale dirijorului și pianistului român Theodor Rogalski se vor întâlni cu acordurile romantice ale "Poemului" lui Ernest Chausson. Tabloul muzical va fi întregit de compozitia lui Camille Saint-Saëns, "Havanaise", cunoscută publicului larg și din filmul lui Roman Polanski - "A noua poartă" - în care a reprezentat coloana sonoră.

Concertul se va încheia cu Simfonia a X-a în mi minor, op. 93 a compozitorului și pianistului rus Dimitri Șostakovici, lucrare pe care Orchestra Natonala Radio o va relua în turneul de săptămâna viitoare de la Varna.

Solist concertist permanent al Orchestrei Naționale Radio, având o carieră impresionantă, ce se întinde pe 4 continente și peste 30 de țări, Alexandru Tomescu se detașează net drept liderul tinerei generații de violoniști români. Palmaresul lui Alexandru Tomescu numără peste 100 de premii intâi naționale și nu mai puțin de 26 de distincții internaționale, la concursuri de prestigiu precum: "Niccolo Paganini" (Italia), "Pablo Sarasate" (Spania), "Marguerite Long - Jacques Thibaud" (Franța) sau "George Enescu" (România). În ultimii ani tânărul violonist a fost invitat să se alăture pedagogilor celebri ai viorii în juriile unor concursuri internaționale din Italia, Franța sau România. De-a lungul a peste 20 de ani de activitate concertistică acordurile viorii tânărului român au răsunat în cele mai mari săli de concert ale lumii: Carnegie Hall - New York, Concertgebouw - Amsterdam, Berliner Philarmoniker, Théâtre des Champs Élysées - Paris sau Metropolitan Arts Center - Tokyo, alături de orchestre de prestigiu dirijate de dirijori celebri: Kurt Masur, Valery Gergiev sau Christoph Eschenbach.

În mâinile tânărului artist se găsește celebra vioară Stradivarius Elder - Voicu din 1702, instrument de o inestimabilă valoare, ce face parte din Patrimoniul Național al României. Împreună cu pianistul Horia Mihail a început în 2007 o serie de turnee naționale ce își propun să popularizeze muzica clasică și - în premieră- adaugă demersului lor cultural o campanie socială: strângerea de fonduri în scopuri caritabile. In urma turneului Stradivarius 2009, desfășurat în 14 orașe din România, Alexandru Tomescu și Horia Mihail au strâns peste 120.000 de euro pentru Asociația Nevăzătorilor din România.

"Romanian Piano Trio" - Alexandru Tomescu, Horia Mihail, Răzvan Suma - este un ansamblu cameral ce s-a impus rapid pe scena româneasca și internațională prin numeroase turnee, concerte și recitaluri. Activitatea trio-ului a fost recompensată cu numeroase premii, dintre care amintim: Premiul pentru Muzică al Radio România Cultural și premiul "Iosif Sava" al Uniunii Criticilor Muzicali.

Discografia violonistului Alexandru Tomescu a cunoscut o creștere exponențială în ultimii ani: nu mai puțin de 4 noi titluri au fost lansate în 2008. Discul înregistrat împreună cu pianistul Horia Mihail, se numește Virtuoso Stradivarius și cuprinde exclusiv lucrări de bravură: Paganini, Wieniawski, Sarasate, Ceaikovski. Simply Mozart by Alexandru Tomescu, cuprinde Concertele nr. 2, 3, 4, 5 pentru vioară și orchestră de W. A. Mozart, realizate alături de Orchestra de Cameră Radio și maestrul Horia Andreescu.

Născut în București, Tiberiu Soare a absolvit în anul 2000 cursurile secției de interpretare (clasa tubă) și în anul 2001 pe cele de dirijat din cadrul Universității Naționale de Muzică din București; între anii 2001-2002 a urmat cursuri aprofundate de dirijat. Distins cu premii la edițiile din 1993, 1994 și 1995 ale Concursului Național de interpretare instrumentală, Tiberiu Soare a obținut, în anul 2003, Premiul Criticii Muzicale al Uniunii Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România "Mihail Jora", iar în 2006 și 2010 a fost nominalizat finalist la marile premii "Prometheus" pentru tineri muzicieni. Între 2002-2004 a fost dirijor al Filarmonicii din Giurgiu, din anul 2003 este dirijor al Ansamblului de Muzică Contemporană "Profil", iar din anul 2005 este dirijor al Operei Naționale București. Tiberiu Soare este deseori prezent la pupitrul unor prestigioase orchestre simfonice și al unor teatre de operă din țară, efectuând totodată și turnee de concerte în China, Elveția, Germania, Israel, Polonia sau Ungaria.

În 2010, Tiberiu Soare a dirijat Orchestra Națională Radio într-un concert susținut la Shanghai în cadrul Expoziției Mondiale, și a fost invitat să dirijeze London Philharmonic Orchestra, solistă fiind Angela Gheorghiu. Din anul precedent, Tiberiu Soare a început o colaborare alături de "Kammerensemble N" din Stockholm.

Trei dansuri românești - una dintre bijuteriile repertoriului românesc, prelucrare plină de măiestrie și bun gust a unor dansuri populare - a fost scrisă de Theodor Rogalski (1901-1954) într-o perioadă în care populismul și folclorismul simplist dominau scena artistică românească. Primul dans, Din Ardeal - "un joc mândru de flăcăi voinici" cum a fost definit, dobândește o orchestrație adecvată simplității sale viguroase. Cu rezonanță de străvechi ritual, Gaida, inspirată din folclorul macedonean este o horă bătrânească cu un caracter nostalgic căreia înveșmântarea armonică și orchestrală îi conferă o poezie aparte și o interesantă originalitate. Ultimul dans, Hora din Muntenia al cărui arc melodic larg, lansat dintr-un suflu, are certe ecouri lăutărești, rotunjește strălucitor o miniatură simfonică plină de savoare.

Poemul pentru vioară și orchestră, op. 25 este una dintre cele mai cunoscute compoziții ale lui Ernest Chausson (1855-1899), a cărui muzica sa remarcat prin rafinament, delicatete și sensibilitate, și a căpătat ulterior și un ton elegiac și premonitoriu, prin prisma destinului tragic al artistului (a murit tânăr într-un stupid accident de bicicletă, într-o vreme în care acestea erau considerate un fel de "bolizi"). Poemul se desfășoară fără întrerupere, ca o povestire în care se succed episoade misterioase, dramatice sau chinuitoare, către final impetuoase, încheindu-se într-o atmosferă de pace.

Havaneza pentru vioară și orchestră, op. 83 este opera de cea mai mare popularitate a lui Camille Saint-Saëns (1835-1921), artist de autentică vibrație, care a semnat aproximativ 200 de lucrări din toate genurile, de la lied la piese de fanfară, și a carui muzică se situează la hotarul între două lumi, cea a muzicii clasice și romantice. Saint-Saëns a militat pentru reînnoirea muzicii franceze, a fost unul dintre virtuozii celebri ai pianului din epoca sa și și-a încheiat lunga și rodnica existență cu toate onorurile. Havaneza, scrisă în 1887, este una dintre cele mai populare piese ale repertoriului concertant de vioară, inspirată din acordurile muzicii hispanice. Ritmul legănat, elanurile lirice, pasajele de sclipitoare virtuozitate oferă violonistului solist ocazii abil diversificate de a-și pune în valoare atât tehnica briliantă cât și fascinația unei adresări sensibile și directe

Compozitor de tip emoțional, Dimitri Șostakovici (1906-1975 ), traduce intensitatea trăirilor sale în pagini ale căror ton predominant rămâne forța ciocnirilor dramatice, forța eruptiv-pasională a comunicării - în orice formă a ei, lirică sau violentă. Opera lui este cunoscută publicului pentru intensitatea trăirii transpuse într-un discurs în care tragismul părților lente și pasionalitatea eruptivă a mișcărilor năvalnice sunt elementele dominante. Simfonia a X-a este un exemplu evident. Șostakovici încifrează în scriitura muzicală a Simfoniei portrete, aluzii biografice: debutul, este inspirat vizibil din tema sumbră a Simfoniei "Faust" de Liszt, ne introduce în ideea faustiană a singurătății artistului ce caută esența vieții (valsul lent al clarinetului, ecourile unor cântece tărăgănate rusești) potențate până la accente dramatice spectaculare, în timp ce finalul este alcătuit din momente succesive: un andante ce reînvie frământările trecute, dansuri zglobii, un marș de copii, imagini întunecate ca un remember sumbru, ce duc spre iluminare, toate topindu-se într-un iureș voios.

Biletele se găsesc la Casa de Bilete a Sălii Radio (Str. Gral Berthelot nr. 60 - 64) și prin rețeaua Eventim, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărturești, Humanitas și online pe www.eventim.ro.

Ochestrele și Corurile Radio

In foto - Alexandru Tomescu - (c) Virgil Oprina

Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro