Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva : 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |

Stravinski în deschiderea stagiunii ONR

Vineri, 14 Octombrie 2011 , ora 19.00
 
Încheind la Sankt Petersburg ultimele pagini din Pasărea de foc, am avut, pe neașteptate, viziunea unui amplu spectacol de ritual păgân: bătrâni înțelepți, așezați în cerc, privesc dansul exaltat care ajunge până la moarte al unei tinere, pe care comunitatea o sacrifică pentru a primi bunăvoința zeului primăverii. Aceasta a fost tema pentru Le sacre du printemps (Igor Stravinski - Cronica vieții mele).

Le sacre du printemps este și punctul culminant al deschiderii stagiunii Orchestrei Naționale Radio de vineri, 14 octombrie 2011, ora 19.00, la Sala Radio. Programul serii va cuprinde Mondes Impossibles de Irinel Anghel, Concertul în la minor pentru vioară și orchestră de Alexandr Glazunov și Le Sacre du printemps de Igor Stravinski. Concertul poartă amprenta dirijorului Christian Badea și a violonistului George Cosmin Bănică.

Cu un remarcabil talent dirijoral, Christian Badea desfășoară o excepțională carieră, fiind invitat în unele dintre cele mai prestigioase săli de concerte din Europa, America de Nord și Asia. Repertoriul său impresionant cuprinde lucrări simfonice, vocal-simfonice și de operă ce acoperă o variată paletă stilistică, programele sale incluzând deseori și lucrări de Zemlinsky, Schoenberg, Berg, Webern, Honegger, Janáèek, Bartók, Prokofiev, Șostakovici, Walton, Vaughan Williams, Britten, Lutosławski, Messiaen, Ligeti. Maestrul Christian Badea este, totodată, un atent susținător al promovării muzicii românești în lume.

Violonistul George Cosmin Bănică și-a început formarea muzicală la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din București, unde a studiat la clasa profesorului Mircea Constantinescu, iar între anii 1996-2001 a urmat cursurile Universității Naționale de Muzică din București, studiind sub îndrumarea maestrului Ștefan Gheorghiu. A mai studiat cu maestrul Modest Iftinchi, iar în perioada 2002-2005 a urmat un masterat la Hochschule für Musik din Köln, cu Mihaela Martin. În paralel cu aparițiile solistice, George Cosmin Bănică a activat, în perioada 2005-2008, ca membru în orchestră și concertmaistru în cadrul Filarmonicii „George Enescu” din București, iar din martie 2009 este concertmaistru al Orchestrei Tonhalle din Zürich.

Biletele se găsesc la casa de bilete a Sălii Radio (Str. G-ral Berthelot nr. 60 - 64, sector 1) și prin rețeaua Eventim, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărturești și Humanitas și online pe www.eventim.ro
Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro