Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva : 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |

Jordi Savall si Hesperion XXI la Ateneul Roman

Miercuri, 7 Decembrie 2011
 
Istanbul. Dimitrie Cantemir – „Cartea stiinței muzicii‟ și tradițiile muzicale sefarde și armene


Jordi Savall și Hespèrion XXI, împreună cu muzicieni invitați din Turcia, Armenia și Bulgaria aduc miercuri, 7 decembrie 2011, de la ora 19.00, la Ateneul Român, un proiect muzical mult așteptat: Istanbul. Dimitrie Cantemir – „Cartea științei muzicii‟ și tradițiile muzicale sefarde și armene.

Concertul-eveniment încheie cea de-a doua ediție a Stagiunii Camerale ICR la Ateneu, un program al Institutului Cultural Român derulat în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu‟.

Fiecare demers care poartă semnătura lui Jordi Savall este unul aparte. Pentru publicul român, proiectului consacrat contribuției muzicale a lui Dimitrie Cantemir i se adaugă o rezonanță specială. Piesele prezentate în concertul din decembrie și cuprinse în albumul omonim pornesc de la Cartea științei muzicii (Kitâbu Ilmi’l-mûsîkî). Dedicată Sultanului Ahmed III (1703-1730), lucrarea a fost elaborată de viitorul domnitor al Moldovei în perioada petrecută la Istanbul ca trimis diplomatic. Cronicarul Ion Neculce spunea despre Dimitrie Cantemir, afirmat, într-un climat de excelență în domeniul muzical, și ca virtuoz al tanbur-ului: „Nimeni nu cânta mai bine decât el în tot Constantinopolul‟.

Proiectul actual prezintă muzica instrumentală „cultă‟ de la curtea otomană a secolului al XVII-lea, așa cum s-a păstrat în lucrarea lui Cantemir, în dialog și în alternanță cu muzica populară „tradițională‟, reprezentată de tradițiile orale ale muzicienilor armeni și de muzica tradițională a comunităților sefarde care se stabiliseră în Imperiul Otoman după expulzarea din Spania: „ Am vrut să arătăm nu numai că acest dialog muzical imaginar, inventat pentru înregistrarea de față, este posibil, dar mai ales că el reflectă o realitate istorică indisputabilă. Să nu uităm de uluitoarea diversitate și de incredibila bogăție culturală care caracteriza Istanbulul în vremea lui Cantemir, precum și de prezența la curte a muzicienilor greci, armeni sau evrei, confirmată de numeroase surse.‟ – Jordi Savall

Figură excepțională a muzicii contemporane, Jordi Savall s-a dedicat, timp de mai mult de treizeci de ani, redescoperirii comorilor muzicale uitate. Alături de cele trei ansambluri pe care le-a înființat împreună cu Montserrat Figueras – Hespèrion XXI, La Capella Reial de Catalunya și Le Concert des Nations – a explorat un univers muzical impresionant, readucând în atenția publicului atât muzica veche, cât și instrumentul viola da gamba. Cu o îndelungată carieră de muzician, profesor, cercetător și inițiator de proiecte muzicale și culturale, Jordi Savall este probabil cel mai de seamă arhitect al actualei revalorizări a muzicii istorice.

Uniți de pasiunea pentru studiul și interpretarea muzicii vechi și fascinați de bogăția repertoriului muzical european și mai ales hispanic de dinainte de 1800, Jordi Savall, Montserrat Figueras, Lorenzo Alpert și Hopkinson Smith au pus bazele ansamblului Hespèrion XX în 1974. Devenit, odată cu trecerea în noul mileniu, Hespèrion XXI, ansamblul își continuă munca susținută de cercetare, scoțând la lumină repertorii în mare parte necunoscute publicului larg. Baza ansamblului rămâne constantă, dar formula instrumentală variază în funcție de caracteristicile proiectelor.

La concertul de la București, Jordi Savall (liră cu arcuș, rebeg, regie artistică), Dimitri Psonis (santur & sas), Driss El Maloumi (ud) și Pedro Estevan (percuție) vor urca pe scenă împreună cu Derya Türkan (kamanche), Yurdal Tokcan (ud), Fahrettin Yarkin (percuție), Murat Salim Tokaç (tanbur), Hakan Güngör (kanun), Gaguik Mouradian (kamanche), Haïg Sarikouyoumdjian (ney & duduk), Nedyalko Nedyalkov (caval).

Biletele s-au pus în vânzare la casa de bilete a Ateneului Român, tel 021 315 68 75. Preț: 20 lei, 25 lei, 30 lei.

Detalii despre muzicieni: www.icr.ro/istanbul_cantemir_hesperionxxi

Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro