Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva : 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |

Ruxandra Donose la Sala Radio

Duminică, 16 Ianuarie 2011
 

 

 

 

 

Ce au în comun muzica lui Ravel, „ora spaniolă” si vrăjile?
Aflați în concertul extraordinar de vineri, 21 ianuarie 2011, la Sala Radio.


Vedeta serii va fi mezzosoprana de talie mondială - Ruxandra Donose iar Orchestra Națională Radio se va afla sub bagheta celebrului dirijor Julien Salemkour.

Două opere cu rezonanță în viața artistică internațională, dar aproape necunoscute la noi, vor oferi bucureștenilor prilejul de a se bucura de o muzică în care savoarea textului, armoniile și talentul artiștilor se vor îmbina pentru a contura o atmosferă de neuitat. O poveste plină de haz este ceea ce propune Ora spaniolă, o poveste în care personajele, conturate desăvârșit de compozitor, vor reuși să introducă publicul într-o atmosferă unică. Copilul și vrăjile promite să încânte publicul cu o mulțime de personaje, muzica atingând cele mai diverse tipuri de sonorități, evoluând din zona limbajului academic prin jazz, foxtrot, ragtime, polcă și chiar vals.

Concertul are o distribuție de excepție formată din soliști de renume precum: Philippe Do, Yuriy Tsiple, Valentin Racoveanu, Petre Burcă, Teodora Gheorghiu, Aura Twarowska, Antoanela Bârnat și Tina Munteanu, precum și cele două ansambluri corale ale SRR – Corul Academic Radio pregătit de Dan Mihai Goia și Corul de Copii Radio pregătit de Voicu Popescu Aceștia vor evolua alături de Orchestra Națională Radio sub bagheta dirijorului Julien Salemkour.

Ruxandra Donose ne împărtășea câteva gânduri privind aceste lucrări într-un recent interviu:
„Ora spaniolă și Copilul si vrăjile, pe care le vom face în 21 ianuarie la Sala Radio sunt două capodopere foarte diferite. Ora spaniolă este o comedie muzicală care are în prim plan cinci soliști. Orchestra contribuie extraordinar de mult la toată ironia, la tot hazul, la caricaturizarea situațiilor respective, iar soliștii au, fiecare, un rol extrem de bine definit. Conception este un rol foarte frumos, temperamental, foarte dificil. Rolul meu, singurul feminin, Conception, această soție nefericită care încearcă pe parcursul unei ore frenetice, să găsească puțină fericire, este extrem de greu de conturat.
Pe de altă parte, Copilul si vrăjile este o fantezie, un basm, o operă cu foarte multă lume pe scenă - cor, cor de copii, șapte-opt soliști care cântă fiecare câteva roluri, orchestră – o reuniune de forțe pentru a aduce la viață această parabolă, această minunată fantezie ce cuprinde tot : de la jucării la natură, copilul, mama, visele, prințesa și așa mai departe. Este o minune de operă, foarte greu de realizat, din multiple motive și este foarte important din punct de vedere cultural că facem asta aici, la București.”


În continuare câteva date biografice ale principalilor artiști ce se vor afla pe scena Sălii Radio pe 21 ianuarie:

Cu un nume deja consacrat pe marile scene ale lumii, Ruxandra Donose a abordat de-a lungul timpului roluri din cele mai variate, ce au dezvăluit calitățile sale artistice de excepție. Inteligența remarcabilă, cultura muzicală solidă, cunoașterea perfectă a stilurilor, muzicalitatea, puternica personalitate a artistei ca și eleganța prezenței scenice i-au permis să abordeze cu același succes un repertoriu divers. Debutul internațional la Opera din Basel, urmat de cel de la Opera de Stat din Viena au marcat începutul unui drum ce avea s-o poarte pe toate meridianele, de la Royal Opera Covent Garden, Opera Bastille și Opera Mare din Paris, Deutsche Oper Berlin, Semper Oper Dresda, Opera din Hamburg, Opera din Zürich, Teatro Regio - Torino, Teatro La Fenice - Venezia, Teatrele de Operă din Helsinki, Copenhaga, Filarmonica din München, Orchestre de Paris. Peste ocean a cântat la Metropolitan Opera și Carnegie Hall din New York, San Francisco Opera, San Francisco Symphony, Chicago Symphony, Boston Symphony, Los Angeles Opera, Los Angeles Philarmonic, Phildalephia Opera Company, Pittsburg Symphony, Atlanta Symphony, Cincinnati Opera, Toronto Opera Company, Orchestre Symphonique de Montreal si altele, ajungând până la Tokio, Kyoto, Hiroshima, Beijing, Shanghai sau Hong Kong, fără să uităm participarea la reputate festivaluri cum ar fi cel de la Glyndebourne, sau Festivalul de la Salzburg. Repertoriul artistei include peste 45 de roluri principale de operă, tot atâtea piese de rezistență din repertoriul vocal-simfonic, sute de lieduri.

Născut în anul 1969, Julien Salemkour a început să studieze dirijatul în anul 1987, cu prof. Hans Herbert Jöris, continuând apoi la Mozarteum, în Salzburg, cu Michael Gielen. În timp, Julien Salemkour și-a însușit un bogat repertoriu de operă fiind dirijor asistent al unor reputați maeștri ai baghetei dirijorale precum Christoph von Dohnanyi, Sir George Solti, Pierre Boulez. Din anul 2001, Julien Salemkour este angajat al Operei de Stat din Berlin ca dirijor și asistent al celebrului Daniel Barenboim iar dintre lucrările dirijate amintim: „Flautul fermecat”, „Don Giovanni”, o nouă producție „Romeo și Julieta”, „Le Sacre du Printemps”, „Giselle”, „Bărbierul din Sevilla”, „Der Ferne Klang” de F. Schreker, opera „Nasul” și baletul „Lacul lebedelor”. În stagiunea 2005-2006 Julien Salemkour a dirijat „Freischütz”, „Le Sacre du Printemps”, „Feuervogel”, „Flautul fermecat”, „Turandot”, „Katja Kabanowa”.
Ca pianist, Julien Salemkour a evoluat alături de New Music Ensemble din Austria, a realizat numeroase prime audiții și înregistrări cu violonistul și dirijorul Oswald Sallaberger, iar ca acompaniator de lieduri, colaborează cu Ruth Ziesak (Paris, Radio Classique, Stuttgart, SWR) și Christine Schaefer.

Biletele se găsesc la Casa de Bilete a Sălii Radio (Str. Gral Berthelot nr. 60 – 64) și prin rețeaua Eventim, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărturești, Humanitas și online pe www.eventim.ro.

Sponsor: JTI, Hotel Ramada-Majestic.

Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro