Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva : 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |

Distinctie

Luni, 27 August 2012 , ora 21.29
 


Silviu Purcărete câștigă Premiul Herald Angel

pentru spectacolul "Călătoriile lui Gulliver"


*


 Regizorul român Silviu Purcărete a fost distins cu premiul "Herald Angel" pentru montarea spectacolului "Călătoriile lui Gulliver". Gala de decernare a premiilor a avut loc pe 25 august, la ora 11:00 GMT (13:00, ora României), în Edinburgh.


"E o onoare și o plăcere să primesc acest premiu. Mulțumesc!", a declarat Silviu Purcărete printr-un mesaj transmis de Cristopher Wynn, directorul de dezvoltare și sponsorizare al Festivalului. Regizorul român nu a putut fi prezent la ceremonia de la Edinburgh, fiind angajat în alte proiecte personale. Ceremonia l-a avut ca amfitrion pe Keit Bruce, editorul secțiunii arte de la cotidianul The Herald. Acesta a anunțat premiul spunînd că "Regizorul român Silviu Purcărete este un oaspete obișnuit al Scoției, atât în Glasgow, cât și în Edinburgh, unde a mai prezentat producția Faust la Ingliston, în cadrul Festivalul Internațional de la Edinburgh. Regizorul a revenit în acest an cu o adaptare după Călătoriile lui Gulliver ale lui Jonathan Swift, în colaborare cu compozitorul irlandez Shaun Davey, în care vorbește atât despre autor, cât și despre carte, într-un mod amuzant și în care aduce un cal adevărat pe scenă."


Cele cinci reprezentații ale spectacolului "Călătoriile lui Gulliver" de la Edinburgh au avut loc în perioada 17 - 20 august, la King's Theatre și reprezintă prima producție românească de teatru comisionată vreodată de Edinburgh, cel mai important festival de artele spectacolului din lume. Presa britanică laudă spectacolul actorilor sibieni. Publicația "The Daily Telegraph" a acordat cinci stele spectacolului, iar "Scotsman" și "The Herald" câte patru stele pentru abordarea inovativă a romanului lui Jonathan Swift.


Premiile The Bank of Scotland Herald Angel, cunoscute mai bine sub titlul The Herald Angels Awards, sunt oferite începând din anul 1995 pentru a recunoaște excelența în domeniul artelor în urma unor analize făcute atât în cadrul Festivalului Internațional de la Edinburgh, cât și Edinburgh Fringe. Acesta este cel de-al doilea trofeu obținut pentru un membru al Teatrului Național "Radu Stanca" din Sibiu, după ce în 2009, Ofelia Popii a primit același premiu pentru rolul Mefisto din mega-producția "Faust".


Seria de exerciții scenice coordonate de regizorul Silviu Purcărete este o producție originală a Teatrului Național din Sibiu și își propune o abordare inedită a romanului lui Swift în care fantezia se împletește cu o aspră satiră politică. Având ca suport o partitură originală semnată de compozitorul irlandez Shaun Davey, creatorul suitei muzicale pentru "Vocile din Cimitirul Vesel", producția lui Silviu Purcărete reunește aspecte sociale și culturale ale lumii din jurul nostru explorând teme ca visul, călătoria, exilul, emigrarea, singurătatea și apartenența într-un spectacol tulburător, cu un impact vizual puternic. Scenografia spectacolului poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar, iar din distribuție fac parte actorii Veronica Arizancu, Diana Fufezan, Raluca Iani, Tomohiko Kogi, Alexandru Malaicu, Adrian Matioc, Serenela Mureșan, Adrian Neacșu, Alexandru Nicoară, Eduard Pătrașcu, Cătălin Pătru, Ofelia Popii, Cristina Ragos, Natalie Sigg, Ciprian Scurtea, Cristian Stanca, Pali Vecsei și Corina Vișinescu.


"Călătoriile lui Gulliver" este un proiect cultural demarat acum trei ani în parteneriat cu Festivalul Internațional de la Edinburgh și finanțat cu sprijin de la Administrația Fondului Cultural Național. Turneul de la Edinburgh a avut loc cu sprijinul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, Institutului Cultural Român și Culture Irleand.


Următoarea reprezentație a spectacolului "Călătoriile lui Gulliver" va avea loc duminică, 30 septembrie, ora 19:00, la sala Teatrului Național "Radu Stanca" din Sibiu. Biletele au fost puse în vânzare online pe eventim.ro, iar din data de 27 august acestea pot fi achiziționate și de la Agenția Teatrală din bd. Nicolae Bălcescu nr. 17. Prețul unui bilet variază între 10 și 20 de lei, în funcție de categorie. Spectacolul nu este recomandat celor sub 12 ani.

Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro