Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva : 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |

Intalnire cu Neagu Djuvara

Marți, 4 Septembrie 2012 , ora 8.25
 

Libraria Cafe Kretuzlescu va asteapta joi, 6 septembrie, de la ora 7 seara la o intalnire cu Neagu Djuvara despre cartea Amintiri din pribegie. Toate amintirile primesc autografe.

A apărut, în preajma zilei de naștere a reputatului istoric Neagu Djuvara, a zecea ediție a bestsellerului Amintiri din pribegie, un volum aniversar publicat într-o formă grafică deosebită și cuprinzând de două ori mai multe fotografii din albumul de familie al autorului.

"Povestea vieții lui Neagu Djuvara are verva sălbatică a unui peisaj luxuriant. Nu e suficient să spui că a trecut prin multe. A trecut prin tot. Război și Universitate, aventură și savantlâc, exil și repatriere, Europa și Africa, diplomație, filozofia istoriei, spionaj, jurnalistică, Sorbona, Niamey și București, boierie și sărăcie, profesorat, politică, explozie creatoare după vârsta de 80 de ani, anonimat și glorie, acțiune, contemplativitate, radicalitate, cordialitate, hazard. Recunoaște singur că a fost mereu însoțit, în momentele decisive, de un «noroc» salutar. A prins ultimul tren spre Helsinki după marea revoluție rusească din octombrie și a fost trimis la Stockholm pe 23 august 1944, anume, parcă, pentru a supraviețui tăvălugului bolșevic. Trecut de 95 de ani, are încă mari proiecte, speră să-și afle sfârșitul pe un vapor, e ubicuu, tonic, șarmant, distins, fără fasoane, bucuros de glumă și de tacla. De câte ori îl văd, mă contaminez de buna lui dispoziție, savurez bunele lui maniere și admir curajul opiniilor sale, adeseori în afara convențiilor curente." (Andrei PLEȘU)

Pe copertă: Neagu Djuvara la Paris, în 1936.

Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro