Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva : 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |

Aparitie editoriala

Miercuri, 31 Octombrie 2012
 

Arta violonistică a lui Ștefan Ruha, volume de Mirela Capătă

Vineri, 2 noiembrie 2012, la sediul Filarmonicii "Transilvania" din Cluj-Napoca, în Aula Magna a Casei Universitarilor, în pauza concertului care va începe la ora 19.00, va avea loc lansarea volumelor "Ștefan Ruha, o viață în constelația viorii" și "În cercul magic al violonistului și profesorului Ștefan Ruha" de Mirela Capătă, apărute la editurile Eikon din Cluj și Charmides din Bistrița. Prezintă: prof. univ. dr. Adrian Pop, prof. univ.dr. Ovidiu Pecican, Marius Tabacu, directorul Filarmonicii "Transilvania", dr. Gavril Țărmure, editor. Evenimentul este organizat de Filarmonica "Transilvania" și Fundația și Societatea de Concerte - Editura Charmides Bistrița.

Cele două volume, la origine teză de doctorat, sunt o amplă și foarte documentată monografie, prima dedicată marelui violonist și profesor Ștefan Ruha (1931-2004). Cele peste 320 de pagini ale primului volum reprezintă o cercetare aplicată a biografiei artistice a lui Ștefan Ruha: "Rădăcini. Anii de formare"; "Premizele unei mari cariere violonistice. Competiții și victorii: revelația unui talent de proporții"; "Cariera de concertist"; "Ștefan Ruha. Mențiuni cronologice"; rezumat și concluzii în limba engleză; documentație și o bibliografie impresionantă, cinci capitole de anexe și fotografii.

În al doilea volum (308 pagini), "În cercul magic al violonistului și profesorului Ștefan Ruha", Mirela Capătă analizează, din perspectivă muzicologică, "Activitatea didactică a lui Ștefan Ruha (Recurs la memorie; Ștefan Ruha, profesor și mentor; Ștefan Ruha, profesor invitat; Maniera de predare)"; "Particularitățile violonisticii lui Ștefan Ruha și arta sa interpretativă (Definirea tipului temperamental al violonistului Ștefan Ruha. Parametri: aptitudine muzicală, talent, genialitate)"; "Tehnica violonistică și stileme preluate de la "școala empirică"; "Originalitatea tehnicii violonistice"; "Psihologia virtuozității lui Ștefan Ruha"; "Tradiție, inovație, fluctuație și stil în interpretările violonistului Ștefan Ruha"; "Stileme interpretative, repertoriu predilect" etc., dar și "Analiza interpretării Anotimpurilor de Antonio Vivaldi". Capitolul "Documenta", cu o excelentă documentație și organizare, este structurat astfel: Memoria oamenilor și memoria hârtiei, "Dialoguri în contemporaneitate", "Articole, cronici apărute în ziare și reviste românești și de peste hotare", "Ștefan Ruha, profesor invitat la cursurile de măiestrie de peste hotare", "Activitatea concertistică reflectată în presa românească și de peste hotare", "Consemnări despre Ștefan Ruha apărute în cărți și dicționare", "Documente oficiale", "Afișe, programe de sală", "Înregistrări cu Ștefan Ruha", "Discuri și CD-uri Electrecord", "Cardex Radio București", "Înregistrări audio-video". "Pentru noi toți, Ștefan Ruha va rămâne un mare Om, un virtuoz înnăscut, o culme a măiestriei și un simbol", conchide Mirela Capătă.

"Abordarea monografică întreprinsă de Mirela Capătă în legătură cu personalitatea marelui nostru violonist Ștefan Ruha este absolut binevenită, aș putea spune chiar salutară. Ne afl ăm încă într-un moment când amintirea artistului este vie, referințele prețioase ale contemporanilor (și în primul rând ale soției, depozitara datelor acumulate în decenii de viață) sunt încă accesibile, o bună parte din documentația legată de activitatea artistică - ce nu a fost gestionată niciodată la modul profesional în timpul vieții maestrului - este reconstituibilă.

În aceste direcții lucrarea doamnei Mirela Capătă realizează o sinteză documentară consistentă, rod al unei munci tenace, susținute, pe parcursul căreia s-a desăvârșit pas cu pas profesionalizarea în domeniul autoarei, care provine din branșa interpretativă și ca atare a abordat un front științific inițial inedit pentru domnia-sa. Pasiunea autentică pentru tema aleasă, respectul adânc pentru personalitatea Maestrului Ștefan Ruha, mentor venerat în tainele interpretării violonistice, disponibilitatea și curiozitatea orientată interdisciplinar ale autoarei tezei au constituit motivații puternice în susținerea și amplificarea cercetării sale.

Personalitatea artistică a violonistului este privită ca un «fenomen», încercându-se o definire cât mai aplicată, mai nuanțată și mai personalizată a caracterului de fenomen atribuit lui Ștefan Ruha. Concură la această definire atât datele biografi ce, reconstituite cu atenție, cât și descrierea traseului specific de formare ca muzician și violonist, de la «școala empirică» a lăutăriei, dominantă în mediul său familial, la fascinația muzicii culte și a virtuozității emanate din aceasta, prin admirația pentru fi gura emblematică a lui Jasha Heifetz. Caracterul de fenomen este astfel legat de multiplicitatea sferelor de manifestare a talentului lui Ștefan Ruha, menținută de-a lungul întregii vieți, de disponibilitatea sa cu totul ieșită din comun, de armonia îmbinării dotărilor de muzicalitate, memorie, conformație fizică și psihică, de raportul său organic, intim și necesar cu instrumentul muzical. […]

Informațiile bine documentate constituie atu-uri incontestabile, și ele servesc mereu drept măsură de verificare a temeiniciei altor multe informații de circulație orală, ce sunt în mod obișnuit colportate în jurul personalităților, informații adesea viciate de deformări, inexactități, partizanate, interpretări tendențioase și întreg alaiul de posibile subiectivisme. La finalul muncii minuțioase întreprinse de Mirela Capătă, avem în față o lucrare consistentă, bogată în informație, o dovadă convingătoare a cunoașterii acumulate în materie și un valoros instrument de referință pentru oricare cercetare ulterioară a subiectului abordat." - Prof. univ. dr. Adrian Pop, Academia de Muzică "Gh. Dima" din Cluj-Napoca.

Absolventă a Academiei de muzică "Gh. Dima" din Cluj-Napoca, Mirela

Capătă a urmat încă din studenție cursurile de măiestrie de la Glasgow (Scoția),

Seminariile "B. Bartók" de la Szombathely (Ungaria), unde obține diplome semnate de nume de rezonanță ale artei interpretative mondiale, cum sunt: Max

Rostal, André Gertler, Mark Knight și Nilla Pierou. A urmat de asemenea, cursurile Academiei de Muzică "Tibor Varga" din Sion (Elveția), ocazie cu care violonista se bucură de îndrumarea Silviei Marcovici. Numeroase participări la competiții naționale și internaționale au îmbogățit palmaresul artistei la Concursul de cvartete Brașov 1978, Concursul Wieniawski (Polonia), Marckneukirchen (Germania), Barcelona (Spania,), Concursul "J. S. Bach" din Leipzig (Germania). Având un repertoriu bogat (atât în domeniul muzicii concertante, dar și în genul cameral), a susținut numeroase concerte și recitaluri în țară și peste hotare, alături de interpreți și orchestre de prim rang, a efectuat înregistrări Radio-TV, CD și DVD. Violonistă apreciată a Filarmonicii "Transilvania" din Cluj-Napoca, este fondatoarea Orchestrei de cameră "Camerata Romanica", ansamblu alături de care a efectuat turnee în Italia, Belgia, Elveția, Germania, Macedonia, etc. Din toamna anului 1997, Camerata a trecut sub patronajul Radio Cluj, fapt ce a contribuit la intensificarea activității formației pe plan zonal, prin susținerea de concerte în transmisie directă din Studioul de la Casa Radio. Preocuparea pentru muzica barocă a determinat fondarea trio-ului "Ricercando il Barocco" (alături de clavecinista Ecaterina Botar și violoncelista Ilse Herberth László), formație cu care a înregistrat integrala Sonatelor "da chiesa" și "da camera" de A. Corelli și a Sonatelor de J. S. Bach.

Activitatea concertistică, cuprinzând și numeroase recitaluri vioară-orgă prin

bisericile din Transilvania, este armonios îmbinată cu cea didactică, fi ind cadru

didactic asociat la Academia de Muzică "Gh. Dima" din Cluj-Napoca, obținând în noiembrie 2011 înaltul titlu academic de "Doctor în Muzică, Magna cum laude".

C
Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro