Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva : 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |

Târgul Internațional GAUDEAMUS

Duminică, 25 Noiembrie 2012
 

Duminică, 25 noiembrie a.c., s-a încheiat ediția a 19-a Târgului Internațional GAUDEAMUS - Carte de învățătură, eveniment organizat de Radio România în Pavilionul Central Romexpo din București. Cu 112.000 de vizitatori, peste 370 de expozanți și peste 650 de evenimente culturale, GAUDEAMUS 2012 a oferit deopotrivă publicului larg și profesional o panoramă completă a noutăților editoriale ale anului, dar și o întâlnire cu actualitatea vieții literare și culturale!

Literatura română în integralitatea ei a fost sărbătorită la GAUDEAMUS 2012: Republica Moldova a fost Invitat de Onoare, iar scriitori români de peste Prut s-au aflat în atenția specială a publicului și a presei: Arcadie Suceveanu, Președinte de Onoare al Târgului, Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi, Leo Butnaru, Lucreția Bârlădeanu, Em. Galaicu Păun, Vitalie Ciobanu. Cartea din Republica Moldova a fost adusă la GAUDEAMUS 2012 de 15 edituri basarabene: ARC, Baștina Radog, Cartea Moldovei, Cartier, Draghiște, Epigraf, Litera, Lumina, Silvius Libris, Tehnica-Info, Princeps, Prut Internațional, Știința, Ulise. Participarea Moldovei ca Invitat de Onoare a fost organizată de Ministerul Culturii din Republica Moldova, în parteneriat cu Ambasada Republicii Moldova la București.

Italia a fost partenerul privilegiat al ediției: standul Italiei a adus la GAUDEAMUS 2012 cărți italiene publicate de 32 de edituri reprezentative pentru piața editorială actuală, dar și invitați ca Marcello Fois, scriitor și scenarist, Sergio Valzania, scriitor, direct adjunct Radio RAI, Loredana Cornero, jurnalistă și scriitoare, secretar general al Comunității Italofone de Radioteleviziune, Alfieri Lorenzon, director al Asociației Italiene a Editorilor.
Un eveniment special desfășurat în standul Italiei l-a avut ca invitat pe Neagu Djuvara, care a prezentat două dintre cărțile sale traduse recent în limba italiană: Breve storia raccontata ai piu' giovani și Tra Oriente ed Occidente. Evenimentul a fost coordonat de prof. Mara Chirițescu și organizat de către Asociația "Amicii lui Pavese". Organizatorii participării Italiei la GAUDEAMUS 2012:Ambasada Italiei la București și Institutul Italian de Cultură "Vito Grasso".

În premieră, Târgul Internațional GAUDEAMUS a oferit agenților literari din România și din străinătate un cadru profesional de întâlnire, odată cu inaugurarea Centrului Internațional de Agenții Literare, care a găzduit 15 agenții românești și străine. Au participat următoarele agenții literare: Literarische Agentur Mertin Inh. Nicole Witt (Germania), Simona Kessler International Copyright International Agency (România), Rosalind Ramsay Literary Agency (Anglia), Agenția literară Livia Stoia (România), DS Rights & Co-editions (Anglia), Pierre Astier et Associés (Franța), Carta e Calamaio (Italia), Tempi irregolari (Italia), Piergiorgio Nicolazzini (Italia), Eulama International Copyright Agency (Italia), Agenția Talk Partners (România), Agenzia Letteraria Loredana Rotundo (Italia), Waterside Productions (SUA) precum și copyright managers de la editurile La Coccinella (Italia) și Ediciones Nowtilus (Spania).

Scriitorul Pascal Bruckner a revenit în România, la Târgul GAUDEAMUS 2012! Sâmbătă, 24 noiembrie, scriitorul francez s-a întâlnit cu cititorii români la standul Editurii Trei. În aceeași zi, Editura Proema a lansat volumul Punte între sentimente, culegere de versuri de poezie româno-irakiană contemporană. Editura Vinea, câștigătoare a Premiului de Excelență la GAUDEAMUS 2011, a prezentat volumele de poezie publicate în limba franceză ca parte a proiectului Huit livres de poésie pour la France, finanțat de Radio România.

Sâmbătă, 25 noiembrie, Radio România a propus publicului ascultător un duplex realizat în colaborare cu Radio Vaticana și Comunitatea Italofonă de Radioteleviziune. Moderat de Iuliana Anghel, realizator coordonator al emisiunilor în limba italiană la Radio România Internațional și de Rosario Tronnolone, jurnalist Radio Vaticana, duplexul i-a avut ca invitați pe Ambasadorul Italiei la București, E. S. Mario Cospito, Dan Șanta, Director Relații Internaționale Radio România, Sergio Valzania, director adjunct Radio RAI și Loredana Cornero, secretar general al Comunității Italofone de Radioteleviziune.

Finala națională a Concursului Național de Lectură "Mircea Nedelciu", ediția a 10-a, s-a desfășurat sâmbătă, 24 noiembrie, începând cu ora 13.00 și a fost moderată de către Mirela Nicolae, realizator coordonator Radio România Cultural. Au participat 9 elevi din orașele București, Fundulea, Craiova, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Reșița și Iași. Câștigătorii etapei finale au fost: premiul I: Maria Corbu, Colegiul Național "Mihai Viteazu" din București, locul II: Snejana Ung, Liceul Pedagogic "Carmen Sylva" din Timișoara, locul III: Maria Cristina Trușcă, Liceul Teoretic "Mircea Eliade" din Reșița. A fost acordată o mențiune specială pentru Diana
Holban, Colegiul Pedagogic "Constantin Brătescu" din Constanța.

5000 de volume au fost donate de vizitatorii Târgului pe durata celor cinci zile ale evenimentului, ca răspuns la campania Cărțile se întorc acasă lansată în 2010 de Radio România. Volumele donate vor ajunge la o serie de biblioteci din mediul rural, în Republica Moldova, cu sprijinul Ambasadei Republicii Moldova la București.

Duminică, 25 noiembrie, ora 17.00, a avut loc ceremonia de decernare a Premiilor GAUDEAMUS:


- Trofeele GAUDEAMUS pentru edituri, acordate prin Votul Publicului, au fost câștigate de: Editura HUMANITAS (locul I), Editura RAO (locul al II-lea) și editura NEMIRA (locul al III-lea).
- Cea mai râvnită carte a Târgului, desemnată tot prin Votul Publicului, este volumul "Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste", de Andrei Pleșu, publicat recent de Editura Humanitas.
- Trofeele presei pe secțiunile presă scrisă, radio și TV au fost stabilite pe baza Votului Publicului și au revenit cotidianului Jurnalul Național și posturilor Europa FM, respectiv TVR1.

Pentru secțiunea agenții de presă, Agerpress și-a adjudecat trofeul pe baza monitorizării realizate de Agenția de

Presă RADOR. Premiul pentru secțiunea online nu s-a acordat.

- Premiul Educația a revenit Academiei de Studii Economice din București.

Editurile nominalizate în acest an pentru Premiul de Excelență au fost: Eikon, Tracus Arte, Noi Media Print,
Editura Trei, Cartier; opțiunile juriului au mers către Editura Cartier. Premiul, în valoare de 10.000 de lei, este oferit de Radio România și constă în finanțarea parțială sau totală a unui proiect editorial cu alonjă europeană.

- Premiul pentru traducere "Antoaneta Ralian" a fost acordat domnului Bruno Mazzoni, pentru contribuția de excepție la cunoașterea literaturii române în spațiul european și pentru traducerea în limba italiană a unor scriitori români de primă importanță, și domnului Dinu Luca, pentru traducerea în limba română a romanului "Obosit de viață, obosit de moarte", de Mo Yan, laureatul Nobel din acest an, volum apărut la Editura Humanitas Fiction.
- Miss Lectura a ediției din acest an a Târgului GAUDEAMUS a fost desemnată domnișoara Alina Mihai, studentă la UNATC.


GAUDEAMUS 19: Spune-mi ce asculți ca să-ți spun ce citești!


Sponsori: Orange, Automobile Dacia, Evolio, Euromonitor, Apemin Tușnad, Florăria Olandeză
Parteneri: Euroweb, Primăria Municipiului București, RATB
Parteneri media: Spectacular, Evenimentul zilei, Capital, Ziare.com, Șapte Seri, Revista Accente, Publicațiile Flacăra,
Revista Arhitectura, ed-web.com, calendarevenimente.ro, Revista de povestiri, Square Media, bookblog.ro, Bookmag,
cotidianul Azi, Carevasăzică, Lumea Tiparului, Booktopia
Parteneri Concursul Național de Lectură "Mircea Nedelciu": Agenția Națională pentru Programe Comunitare în
Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), Uniunea Sârbilor din România, Compania Cotnari
Proiect cultural susținut de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.
Au acordat premii în cărții pentru elevii olimpici premiați la Târgul GAUDEAMUS: Editura Niculescu, Institutul
Cultural Român, Editura All, ICPE, Paralela 45, Corint, Litera, Polirom, Humanitas, RAO, Litera, Herald.

Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro