Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva : 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |

Spectacol extraordinar de Crăciun

Duminică, 16 Decembrie 2012
 

Celebra mezzo-soprană americană Marianne Cornetti

va cânta în spectacolul extraordinar de Crăciun, la Opera Națională București

Ne umple sufletele cu pace și ne oferă motive să ne bucurăm împreună cu cei dragi:  Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului! Așa cum ne-am obișnuit în ultimele stagiuni, în preajma Crăciunului, Opera Națională București oferă publicului un spectacol extraordinar realizat întotdeauna cu sprijinul domnilor  Viorel Cataramă și Gabriel Marin.În acest an, pe scena ONB va avea loc spectacolul „Aida” (Giseppe Verdi),  în care vor evolua invitații speciali:  celebra mezzo-soprană  americană  Marianne Cornetti și tenorul de origine bulgară Kamen Chanev- vineri, 21 decembrie (18.30).


Marianne Cornetti este una dintre cele mai valoroase mezzo-soprane verdiene ale prezentului. A cântat alături de Placido Domingo și a evoluat pe scene din întreaga lume, printre care Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, Royal Opera House (Covent Garden -Londra). În acest an, Marianne Cornetti a fost invitată de ambasadorul SUA în România, Mark Gitenstein,pentru a sărbători la București Ziua Independenței Statelor Unite, prilej cu care artista a cântat imnul național american. Marianne Cornetti se află pentru prima oară pe scena ONB.

Laureat al Concursului „Jussi Bjorling” din Suedia, Kamen Chanev a fost invitat să cânte la Staatsoper – Viena și Arena di Verona (Italia), iar de-a lungul carierei a susținut turnee în SUA, Spania, Coreea de Sud, Italia, Cehia, Olanda.

Alături de Marianne Cornetti, care va interpreta rolul Amneris și de Kamen Chanev, care va da viață personajului Radames,din distribuție mai fac parte:  Mihnea Lamatic, Mariana Colpoș, Sorin Drăniceanu (artist invitat), Ștefan Ignat, Liviu Indricău, Dorina Cheșei. Soliști balet: Laura Blică Toader, Diana Tudor, Raul Oprea.  

Conducerea muzicală îi aparține dirijoruluiAdrian Morar.

MARIANNE CORNETTI

Mezzo-soprana Marianne Cornetti a interpretat rolul Amnerisdin Aida, Azucenadin Il Trovatore și Ebolidin Don Carlo pe toate marile scene lirice ale lumii: Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, Royal Opera House (Covent Garden) din Londra, Opera de Stat din Viena, Opera din München, Opera din Berlin, Arena di Verona, Teatro Comunale din Florența, Teatrul San Carlo din Napoli, Gran Teatro del Liceo din Barcelona. De-a lungul timpului, repertoriul său se îmbogățește și cu alte roluri: OrtruddinLohengrin (Trieste, 2005 – debut, Amsterdam, Paris, Palermo)șiBrangäne din TristanundIsoldede  R. Wagner (Teatro dell’Operadin Roma – debut, Genova), Preziosilla din La Forza del destinoși Ulrica din Un Ballo in maschera de G. Verdi, Principessa di Bouillon dinAdrianaLecouvreurde    F. Cilea, Giovanna Seymour din opera Anna Bolena de G.Donizetti, Laura Adorno din La Gioconda de A. Ponchielli.

În ultimii ani Marianne Cornetti începe să abordeze și roluri de soprană dramatică. În anul 2006 realizează un debut important, în rolul Lady Macbeth din Macbeth de G. Verdi la Opéra de La Wallonie din Liège.

 În anul 2010 a debutat pe scena Teatrului Massimo din Palermo în rolul Abigaille din Nabucco de  G.Verdi, iar în 2011 a cântat același rol la Metropolitan Opera din New York. A abordat și rolul Santuzza dinCavalleriaRusticanade  P. Mascagni (Hamburg – debut, Festivalul de la Savonlinna, Teatrul Scala din Milano - 2011). În martie 2012 a debutat în rolul titular din opera “La Gioconda” de A. Ponchielli în România, la Opera din Timișoara (în concert), iar în luna octombrie a cântat acest rol la Teatro dell’Opera din Roma, într-o producție semnată de Pier Luigi Pizzi.

Pe lângă titluri cunoscute ca AdrianaLecouvreur, Il Trovatore și Aida,Marianne Cornetti apare și într-o serie de înregistrări cu opere mai puțin cântate, precum Arlesianade F. Cilea, Edgar de G.Puccini (alături de Placido Domingo),  Oberto de G.Verdi, Amaya deJesús Guridi.

Viitoarele  angajamente ale mezzo-sopranei includ spectacolele  Aida șiNabucco  la Teatrul Național din Tokyo, Macbeth și La Gioconda la Deutsche Oper Berlin, Un Ballo in maschera la Scala din Milano și Royal Opera House din Londra, turnee cu Teatro alla Scala din Milano și Teatro Regio din Torino, la Beijing, Kyoto și Tokyo.

KAMEN CHANEV

Tenorul de origine bulgară, Kamen Chanev a absolvit Academia de Muzică „Pancho Vladigerov” din Sofia și s-a specializat la Roma cu Boris Hristoff, Alexandrina Milcheva și Gena Dimitrova.

Laureat al Concursului „Jussi Bjorling” din Suedia, Chanev a fost invitat să interpreteze roluri pucciniene precum Des Grieux și Pinkerton din Manon Lescaut, respectiv Madama Butterfly la Staatsoper - Viena. De asemenea, a cântat rolul Calaf din „Turandot” (de același compozitor) la Arena di Verona, în Italia, iar de-a lungul carierei a fost invitat să cânte pe scene de prestigiu ale lumii, în SUA, Spania, Coreea de Sud, Italia, Cehia, Olanda.

Tenorul are și un important repertoriu vocal-simfonic care conține lucrări de Ludwig van Beethoven, Gustav Mahler, Wolfgang Amadeus Mozart etc.

Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro