Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva : 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |

Muzica lui Bach si a fratilor Haydn la Sala Radio

Miercuri, 29 Februarie 2012 , ora 19.00
 

Miercuri, 29 februarie 2012, ora 19.00 Corul Academic si Orchestra de Camera Radio va invita la un concert ce va avea în prim-plan lucrari de Johann Sebastian Bach, Joseph Haydn si Michael Haydn, fratele mai mic al celebrului compozitor. La pupitru se va afla dirijorul Cristian Brâncusi.

În deschiderea concertului va fi interpretata Simfonia nr. 26 în re minor, Lamentatione de Joseph Haydn, apoi va urma Divertimento pentru viola, violoncel, contrabas si orchestra de Michael Haydn. Unul dintre cei mai mari compozitori clasici, Michael Haydn (1737-1806) a trait câtiva ani si si-a facut debutul la Oradea, pe atunci parte a Imperiului Habsburgic. Acolo a activat ca dirijor principal si a compus mai multe lucrari, pâna în anul 1762, când a primit oferta de a lucra la Salzburg.

În partea a doua a programului va fi interpretata lucrarea Magnificat în re major, BWV 243 de Bach, avându-i ca solisti pe soprana Georgiana Vârjoghe, mezzosoprana Kutasi Judit Isabela, tenorul Nicolae Simonov si basul Filip Panait. Participa Corul Academic Radio, condus de Dan Mihai Goia. La orga: Marcel Costea.

Bilete se pot procura prin Eventim, la Casa de bilete a Salii Radio, magazinele Germanos, Vodafone, librariile Carturesti, Humanitas si online pe www.eventim.ro.

Georgiana Valentina Vârjoghe este studenta în anul III la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti, Facultatea de Interpretare, Specializarea Canto, la clasa prof. Georgeta Stoleriu. Pasionata de muzica si limbile straine, Georgiana Valentina Vârjoghe este absolventa a Universitatii ''Valahia'' din Târgoviste, Facultatea de Stiinte si Arte, specializarea Pedagogie Muzicala (2007) si a Facultatii de Stiinte Umaniste, specializarea Limba si Literatura Româna - Limba si Literatura Franceza (2009). Pâna în prezent tânara soprana a fost artist liric la Filarmonica Muntenia dar si profesor de muzica, acum dedicându-se studiului si perfectionarii sale profesionale. Rezultatele nu au întârziat sa apara si Georgiana Valentina Vârjoghe a avut aparitii în concerte la Ambasada României, în cadrul Seminarului de Opera ''Stars of Tomorrow'', Viena (aprilie 2011), la Radio Romania Cultural în concert înregistrat ''In memoriam Rodica Sava'' (nov. 2010), la Râmnicu-Vâlcea si Sala Dalles Bucuresti (2010) în concertul spectacol ''Muzica, încotro?'' sustinut de clasa de canto a d-nei prof. Georgeta Stoleriu.

Mezzosoprana Kutasi Judit Isabela este artist liric liber profesionist cu multe colaborari în strainatate. Drumul sau artistic a parcurs mai multe etape în care se regasesc: cursurile de masterat din cadrul Academiei de Muzica ''Gh. Dima'' Cluj Napoca, sectia Facultatea de Arta Scenica, la clasa prof. Marius Vlad Budoiu (încheiate în 2011), Facultatea de Muzica din Oradea la clasa prof. Lavinia Chereches (absolvita în 2005) si Colegiul National de Arta ''Ion Vidu'' Timisoara, unde si-a început instruirea muzicala la clasa de violoncel si de canto. În timpul anilor de studiu KUTASI Judit Isabela a participat si câstigat premiul I la concursurile Olimpiada Nationala de Muzica din Timisoara 2005 si Concursul Euroregional de la Debrecen, Ungaria. Anul 2011 a fost unul de înalta performanta, caci tânara mezzosoprana a participat la mai multe concursuri si câstigat Premiul Martha Joja pentru stil cameral la Festivalul-concurs de interpretare a liedului ''Ionel Perlea'' Slobozia, Premiul II si Premiul special de la ''Duna TV'' la Concursul interna?ional de canto ''Simándy József'' Szeged, Ungaria, Bursa de studii în cadrul Internationale Opernwerkstatt, Elve?ia, la Concursul Interna?ional de canto ''Hans Gabor'' Belvedere, (editia a 30-a) Viena, Austria. În timpul anilor de studiu a fost angajata artist liric al corurilor Filarmonicilor din Oradea si Cluj-Napoca. Datorita calitatilor sale vocale, KUTASI Judit Isabela a fost invitata sa participe la numeroase concerte si recitaluri în tara - Timisoara, Oradea, Cluj-Napoca, Odorheiul-Secuiesc, Baia Mare, Târgu-Mures, Bistrita, Râmnicu-Vâlcea si în strainatate în Ungaria, Germania, Elvetia.

O prezenta din ce în ce mai activa pe scena de concert dar si de opera, tenorul Nicolae Simonov este în prezent artist liric al Corului Academic Radio si al ansamblului cameral Cantemus. În paralel este student al cursurilor de master la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti, Sectia Canto la clasa prof. Georgeta Stoleriu. Tenorul Nicolae Simonov a fost solicitat de multe ori sa participe în calitate de solist în concertele vocal-simfonice ale Forma?iilor Muzicale Radio, colaborând cu dirijorii Dan Mihai Goia, Marcel Octav Costea, Jin Wang, Jochen Wehner, Adrian Butterfield ?i Ludovic Bacs, Valentin Doni, Vlad Conta, Kenneth Tucker. De asemenea a sustinut recitaluri vocale, concerte camerale pe diferite scene din Bucuresti si tara, multe dintre ele regasindu-se în înregistrarile realizate de TVR Cultural si Radio România. În anul 2007 a interpretat rolurile Dogorukov si Jukovski în opera Ultimele zile, ultimele ore de Anatol Vieru sub bagheta dirijorului Ludovic Bacs în cadrul Festivalului International ''George Enescu''.


Student în anul III la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti, Facultatea de Interpretare Muzicala, Specializarea Canto, la clasa prof. Georgeta Stoleriu, basul Filip Daniel Panait se afla la început de drum de afirmare artistica. Pentru perfectionarea sa profesionala Filip Daniel Panait a participat la Cursuri Internationale de Maiestrie Canto, Arcus, Covasna, sub îndrumarea d-nei prof. Georgeta Stoleriu (2010 si 2011). A participat la mai multe competitii si interpretarea sa a fost recompesata cu: Premiul I Canto la Olimpiada de Muzica Bucuresti etapa nationala aprilie 2009, Premiul I Canto la Festivalul National de Interpretare ''Martian Negrea'' editia a XI-a Ploiesti 2009, iar în anul 2008 a obtinut Premiul I Canto la Concursul National de Interpretare Muzicala si Coregrafica ''Emanuel Elenescu'' editia a XVIII-a Piatra-Neamt, Concursul de interpretare ''Miniatura Romantica'' editia a VIII-a Galati, Concursul International de Interpretare ''George Georgescu'' editia a XVI-a Tulcea si Premiul III Canto la Concursul de interpretare ''Miniatura Romantica'' editia a VIII-a Galati. În anul 2010, basul Filip Daniel Panait a participat activ la proiectul ''Muzica, încotro?'', concert-spectacol sustinut de clasa de canto a d-nei prof. Georgeta Stoleriu, la Biblioteca Judeteana ''Antim Ivireanul'' Râmnicu Vâlcea si la Sala Dalles, Bucuresti. Artist liric solicitat, Filip Daniel Panait este membru al Coralei ''Lacrymosa'' Bucuresti (din 2009) si activeaza în Corului Operei Nationale Bucuresti (din 2010).

Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro