Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva : 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |

Lansare romaneasca în Polonia

Miercuri, 14 Martie 2012
 

Institutul Cultural Român de la Varșovia organizează în perioada 14-16 martie două evenimente de promovare a romanului Dimineață pierdută de Gabriela Adameșteanu, recent publicat în Polonia. Primul va avea loc la Cracovia, în prezența autoarei și traducătorului cărții, al doilea la Poznań. 

Lansările vor avea următorul program:

- 14 martie, ora 18.00, la cafeneaua-club Cafe Szafe din Cracovia, un spațiu dedicat cărților, manageriat și animat de cuplul de scriitori Łukasz Dêbski și Anna Kaszuba-Dêbska. Moderatorul întâlnirii va fi doamna Małgorzata I. Niemczyńska, jurnalistă la Departamentul Cultură al prestigiosului cotidian „Gazeta Wyborcza”, autoarea unor studii literare foarte apreciate;

- 16 martie, ora 18.00, la librăria Bookarest din Poznań, important spațiu de lansări și dezbateri pe tema literaturii. Moderator va fi doamna Kinga Junkiert. 

În data de 14 martie, doamna Gabriela Adameșteanu va avea o serie de întâniri cu jurnaliști și edituri la Cracovia. 

Dimineață pierdută este al doilea roman al scriitoarei, jurnalistei și traducătoarei Gabriela Adameșteanu, publicat în România în 1984. Dintre operele scrise într-o primă fază de creație mai putem aminti romanul Drumul egal al fiecărei zile (1975) și povestirile Dăruiește-ți o zi de vacanță (1979) și Vara-primăvara (1989). În 1991 Gabriela Adameșteanu a preluat, ca redactor-șef, revista „22” a Grupului pentru Dialog Social. În prezent este redactor-șef al suplimentului „Bucureștiul cultural”. Din 2005, când Dimineață pierdută a fost publicată la Editura Gallimard, scrierile sale au fost traduse la edituri importante din Franța, Spania, Statele Unite, Italia, Ungaria, Israel, Germania, Bulgaria, Rusia, Estonia, Polonia, Olanda. În 2008, Editura Polirom a inițiat seria „Opere. Gabriela Adameșteanu”, din care au apărut până în prezent primele două volume. La aceeași editură, Gabriela Adameșteanu a publicat în 2003 romanul Întâlnirea, iar în 2010 romanul Provizorat (ediția a II-a în 2011), premiat în același an cu Premiul pentru Proză al revistei Observator cultural.  

Dimineață pierdută (Stracony poranek) este primul volum al autoarei românce publicat în Polonia. Pregătit de Editura WAB din Varșovia, el a apărut pe piața poloneză la 25 ianuarie a.c., în prestigioasa serie „Don Kichot i Sancho Panza”.

Traducerea în limba polonă îi aparține lui Tomasz Klimkowski, cadru didactic la Catedra de Limba Română a Universității „Adam Mickiewicz” din Poznań. Domnul Klimkowski este autorul versiunii poloneze a volumului Despre îngeri de Andrei Pleșu, precum și a numeroase traduceri de texte din literatura română apărute în importante publicații poloneze de profil.

Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro