Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva : 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |

Concert coral religios

Joi, 29 Martie 2012 , ora 19.00
 

CONCERT CORAL RELIGIOS - " TATĂL NOSTRU..." la Sala Radio



Cu două săptămâni înaintea Sărbătorilor de Paște, Corul Academic Radio și dirijorul Dan Mihai Goia vă invită la Sala Radio, joi, 29 martie 2012, ora 19.00, la un concert care are drept subiect ipostaze ale rugăciunii și sentimentului religios. Vor fi prezentate 13 versiuni ale Rugăciunii Domnești, variante autohtone dar și din repertoriul universal, într-o seară concertistică de rugăciune, de pace și de speranță în Bine și Frumos, în care ansamblul coral îi va avea ca invitați pe organista Simona Popovici și pe pianiștii Carmen Săndulescu și Dan Stoenescu. În program figurează lucrări corale compuse de Anton Pann - Dan Mihai Goia, Gottfried August Homilius, Eusebie Mandicevski, Giuseppe Verdi, Ciprian Porumbescu, Serghei Rahmaninov, Ioana Ghica, Hermes Coelho, Frédéric Monnin, Dragoș Alexandrescu, Douglas Brooks - Davies, Irina Odăgescu-Țuțuianu.


Bilete se pot procura prin Eventim, la Casa de bilete a Sălii Radio, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărturești, Humanitas și online pe www.eventim.ro.



Fondat în 1940 sub conducerea lui Ion Croitoru, CORUL ACADEMIC RADIO s-a impus în scurt timp ca o formație de elită, condusă fiind - de-a lungul anilor - de Dumitru D. Botez, Gheorghe Danga, Dumitru D. Stancu, Constantin Petrovici, Emanoil Elenescu, Alexandru Șumski, Carol Litvin, Aurel Grigoraș, pentru ca - în prezent - la pupitrul formației să se afle Dan Mihai Goia.

Numeroși compozitori români au scris lucrări pentru această valoroasă formație, care le-a prezentat în primă audiție concertistică absolută, dar le-a și înregistrat. Acest ansamblu coral de excepție a probat calitatea sa în lucrări din literatura muzicală românească și universală, în marele repertoriu liric prezentat pe scena de concert, abordând un impresionant număr de lucrări în toate genurile muzicale, de la miniatură la poemul coral, de la misă și oratoriu la operă, cantată sau simfonie. Mii de minute de înregistrări speciale, concerte a cappella și vocal-simfonice, emisiuni TV au determinat atât diversificarea repertorială cât și afirmarea concertistică la cote valorice aparte.

Versiunile interpretative ale orchestrelor în colaborare cu CORUL ACADEMIC RADIO se bucură de aprecieri elogioase din partea publicului meloman cât și a criticii de specialitate, devenind adesea pagini de antologie în planul vieții muzicale românești. CORUL ACADEMIC RADIO a efectuat turnee de concerte în Germania, Bulgaria, Spania, Grecia, Cipru, Israel etc., colaborând adesea cu orchestre de renume sub baghete de prestigiu din țară și din străinătate (Horia Andreescu, Ludovic Bács, Ovidiu Bălan, Sergiu Comissiona, Iosif Conta, Corneliu Dumbrăveanu, Ilarion Ionescu-Galați, Enrique Garcia Asensio, Cyril Diederich, Gudni Emilssohn, Vaktang Jordania, James Levine, Igor Markevitch, Zubin Mehta, Milen Nachev, Sakari Oramo, Neil Thompson, Jin Wang ș.a.).

În anul 1996, CORUL ACADEMIC RADIO a primit Premiul Uniunii Criticilor Muzicali din România. Preluând tradiția ilustră a coraliștilor autohtoni, ansamblul este actualmente cea mai importantă și mai valoroasă formație de gen din România, aceasta scriind cu majuscule istoria unui repertoriu care a asigurat valoarea și aprecierea artei interpretative românești în întreaga lume.


Dan Mihai Goia este dirijorul Corului Academic Radio din anul 2000. Cu acest ansamblu coral considerat drept etalon de către critica de specialitate, Dan Mihai Goia a participat la peste 200 de concerte vocal-simfonice și a cappella. Multe din prezențele sale dirijorale și înregistrările realizate pentru fonoteca Radio-ului au inclus creațiile compozitorilor români - de la repertoriul clasic la cel contemporan - dar și lucrări din creația corală universală. În anul 2009, Dan Mihai Goia a primit pentru bogata sa activitate Premiul pentru interpretare dirijoral - corală al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Anul 2010 a marcat pentru dirijorul Dan Mihai Goia o impunătoare realizare, și anume lansarea compact-discului cu Vecernii, opus 37 de Serghei Rahmaninov, pentru care a colaborat cu soliștii Gabriela Popescu și Călin Brătescu alături de Corul Academic Radio și Corala Bărbătească Ortodoxă "Te Deum Laudamus".


Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro