Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva : 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |

Ritmuri incitante

Sâmbătă, 31 Martie 2012 , ora 8.20
 

"Drumul spre celebritate" - ritmuri incitante

Sâmbătă, 31 martie 2012, la Palatul Mogoșoaia a avut loc a opta etapă a "Drumului spre celebritate" - emisiune concurs, ajunsă la ediția a a III a. La evenimentul organizat de Radio România Cultural, ExcesMusic și Centrul Cultural "Palatele Brâncovenești", invitat special a fost vibrafonistul Alexandru Anastasiu - solist instrumentist al Orchestrei Naționale Radio.

Etapa dedicată instrumentelor de percuție melodice a fost câștigată de Alexandru Uță Stroe. Acesta a obținut 131 din cele 258 de puncte oferite în egală măsură de publicul alcătuit din elevi ai Colegiului Național "Ion Creangă", ai școlii generale nr.80 și de juriul de specialitate. Alexandru Uță Stroe s-a calificat astfel în finala care va avea loc la Palatul Mogoșoaia pe 26 mai 2011. El s-a născut în 1991 la Iași. A urmat cursurile Colegiului Național de artă octav Băncilă, iar în prezent este student al Universității Naționale de Muzică București - clasa Alexandru Matei. A susținut concerte împreună cu Ansamblul de percutie "Alternances" Iasi, Ansamblul de percutie "Tako Camassa" Iasi, Ansamblul de percutie "Game" Bucuresti. A colaborat cu orchestre din Iași și București.

Următoarea etapă a concursului "Drumul spre celebritate" se va desfășura miercuri 4 aprilie 2012. Este o etapă dedicată formațiilor camerale cu pian. La competiție vor participa trio-uri cu pian, alcătuite din tineri muzicieni din Satu Mare, Craiova, Ștefănești - Argeș, Ploiești și București, iar inviată special va fi pianista Verona Maier, conf. univ. dr. la Universitatea Națională de Muzică București.

Așadar Radio România Cultural, ExcesMusic și Centrul Cultural "Palatele Brâncovenești" vă invită să participați la descoperirea tinerilor muzicieni talentați de astăzi și să fiți martori la Drumul lor spre celebritate, într-un proiect coordonat de Sebastian Crăciun.

Partener: Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România prin Programul "Oportunități la tine acasă".

Parteneri media: TVR Cultural, Port .ro, Șapte seri, Observator cultural, Onlinegallery.ro, Liternet.ro, Art act magazin, Calendar evenimente, Diseara .ro, Sensotv , Modernism , Looms , Artindex.

Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro