Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva : 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |

Conferintele Criterion

Marți, 8 Mai 2012 , ora 9.11
 
BIBLIOTECA PEDAGOGICĂ NAȚIONALĂ "I.C. Petrescu"

și

ASOCIAȚIA "CRITERION"

vă invită

Vineri, 11 Mai 2012, ora 16.00

la

Conferința dedicată evocării personalității avocatului

ISTRATE MICESCU

Istrate Micescu (22 mai 1881 - 22 mai 1951) a fost un ilustru jurist, om politic și profesor universitar, autor al unor cărți de drept civil.

A urmat cursuri de drept la Paris unde și-a luat licența (1903) și doctoratul în drept (1906). A profesat ca avocat la Baroul Argeș, iar apoi la Baroul Ilfov, al cărui decan a fost în două rânduri. A predat cursuri de drept civil și filosofia dreptului la Facultatea de Drept din București. A fost ales deputat în trei legislaturi, în calitate de membru al Partidului Național Liberal; vicepreședinte al Camerei Deputaților (1931); ministru al afacerilor străine (1937-1938) în timpul guvernului Goga; membru al Consilului Superior Național al Frontului Renașterii Naționale; senator și ministru al justiției în guvernul Gheorghe Tătărescu (1939-1940). Arestat și acuzat de acțiuni de rezistență împotiva regimului comunist, s-a stins din viață în închisoarea Aiud.

În prezent, Istrate Micescu este considerat cel mai mare avocat român, inegalabil în erudiție și rigoare profesională, o adevărată legendă în viața juridică românească.

Evenimentul se desfășoară sub egida Conferințelor Criterion - serie nouă.

Participă:

Prof. Paul Grigoriu

Maria Mona Vâlceanu, Președinte - Asociația "Criterion"

Poeta CLAUDIA VOICULESCU

Dr. GEO STROE, Președinte - Fundația Academia DacoRomână

Invitați: Istrate Is. Micescu (fiul) șiIoana Cristea Micescu (nepoata)

Va fi prezentat volumul "Celebrități din negura uitării". Cap. ,Istrate Micescu' de Ion Hiru (Pitești, Tiparg, 2012).

Moderatori:

Dr. Marian Nencescu, Biblioteca Metropolitană

Carmen Pesantez, Biblioteca Pedagogică Națională "I.C. Petrescu"

Evenimentul va avea loc în Sala "Istrate Micescu" (parter) a Bibliotecii Pedagogice Naționale "I.C. Petrescu".

Sala a fost biblioteca personală a ilustrului avocat, îmbinând trei stiluri arhitecturale - florentin, brâncovenesc și oriental, ce poartă amprenta maestrului Cristofor Cerchez.

Adresa: Str. Zalomit nr. 12, Sector 1, Tel./Fax: 021 311 03 23.

Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro