Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva : 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |

Centenar Sergiu Celibidache

Joi, 28 Iunie 2012 , ora 14.14
 

Centenar Sergiu Celibidache la Radio România Muzical

În 28 iunie 2012 se împlinesc 100 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanți dirijori ai lumii: românul Sergiu Celibidache.

Cu această ocazie, chiar în 28 iunie, între orele 10.00 și 19.00, Radio România Muzical a programat 9 ore cu și despre Sergiu Celibidache: vor putea fi ascultate înregistrările realizate de celebrul dirijor la pupitrul importantelor orchestre cu care a colaborat, dar și fragmente din interviurile cu Sergiu Celibidache și declarații ale celor care l-au cunoscut și au colaborat cu Sergiu Celibidache.

Între cele aproape 600 minute de muzică se regăsesc înregistrări realizate de Sergiu Celibidache alături de Orchestra Filarmonicii din Berlin, al cărei dirijor principal a fost între 1945 și 1952, cu Orchestra Radiodifuziunii Suedeze (i-a fost dirijor principal între 1965 - 1971), cu Orchestra Radiodifuziunii din Stuttgart cu care a colaborat între 1971-1977 și, bineînțeles, cu Orchestra Filarmonicii din München, orchestra sa de suflet, pe care a condus-o între 1977 și 1996, adică până la finalul vieții sale.

Nu lipsesc nici piese înregistrate în timpul legendarelor concerte susținute de Sergiu Celibidache la Ateneul Român din București, unele, realizate în anii șaptezeci, în compania Orchestrei Filarmonicii "George Enescu", altele, realizate în februarie 1990 alături de Orchestra Filarmonicii din München, cu care a venit imediat după Revoluția din decembrie 1989, într-un gest de solidaritate cu o Românie greu încercată.

În cadrul celor 9 ore de emisie, pot fi ascultate fragmente din interviurile acordate de Sergiu Celibidache de-a lungul timpului, un interviu recent cu actualul intendant al Orchestrei Filarmonicii din München, mărturii ale celor care l-au cunoscut pe Sergiu Celibidache și au colaborat cu el, printre ei: Dan Grigore, Cristian Mandeal, Aurelian Octav Popa.

Cele trei tronsoane orare ale Zilei Celibidache la Radio România Muzical (10.00-13.00, 13.15-16.00, 16.05-19.00) sunt realizate de Anca Ioana Andriescu, Maria Monica Bojin și Dan Ghineraru.

Programul complet al Zilei Celibidache la Radio România Muzical poate fi consultat pe site-ul www.romania-muzical.ro.

Pe tot parcursul verii 2012, Radio România Muzical difuzează și emisiunea "Centenar Sergiu Celibidache", duminica, în intervalul orar 16.05-17.55. Ozana Ungureanu propune cele mai importante înregistrări lăsate de dirijorul Sergiu Celibidache.

La Radio România Muzical, în direct de la Saint-Denis și Viena

Radio România Muzical propune și în această săptămână două transmisiuni directe de la mari evenimente internaționale: Festivalul de la Saint Denis și Opera de Stat din Viena.

Festivalul de la Saint Denis

Joi, 28 iunie, de la ora 21.30, unicul post românesc clasic, jazz & more transmite în direct de la Bazilica Saint Denis din Franța, un loc istoric plin de semnificații, concertul susținut de Corurile Monteverdi și Radio France și Orchestra Națională a Franței, dirijate de John Eliot Gardiner.

Concertul este inclus între evenimentele Festivalului de la Saint Denis care anul acesta se desfășoară între 31 mai și 30 iunie, un important festival francez, atât datorită artiștilor invitați, cât și datorită locului special unde se desfășoară concertele: Saint Denis, necropolă a regilor Franței și o destinație culturală foarte aproape de Paris.

În programul propus în 28 iunie de John Eliot Gardiner, unul dintre marii dirijori ai timpurilor noastre, figurează Requiemul de Hector Berlioz, o lucrare mai rar prezentă pe afișele scenelor de concert datorită amplului aparat orchestral și coral pe care-l solicită această lucrare romantică.

Concertul este comentat din studioul Radio România Muzical de Anca Ioana Andriescu și poate fi reascultat încă 7 zile după data emisiei în FM pe site-ul www.romania-muzical.ro

Opera de Stat din Viena

Sâmbătă, 30 iunie, emisiunea "Seara de operă" programează de la ora 20 o transmisiune directă de la Opera de Stat din Viena, spectacolul care închide stagiunea 2011-2012 a celebrului teatru: "Lucia di Lammermoor" de Gaetano Donizetti, cu soprana Diana Damrau în rolul titular și tenorul Piotr Beczala în rolul Edgardo.

Transmisiunea directă propusă de Radio România Muzical este un eveniment pentru oricare iubitor al operei datorită calității excepționale a protagoniștilor. Cântăreața germană Diana Damrau este în prezent una dintre cele mai importante soprane de coloratură ale lumii. Dacă este să luăm ca punct de reper numai stagiunea 2011-2012, Diana Damrau a cântat la Operele Metropolitan din New York, Covent Garden din Londra, Scala din Milano, Operele din München și Berlin. Discul ei apărut în ianuarie 2011 cu lucrări de Richard Strauss a primit premiul Echo Klassik al industriei discografice germane.

Un parcurs artistic foarte asemănător are și tenorul de origine poloneză Piotr Beczala, una dintre cele mai căutate voci de tenor ale timpurilor noastre, admirată pe întregul mapamond, de la New York la Moscova. Este invitat să susțină anul acesta 8 reprezentații cu rolul Rodolfo din opera "Boema" de Puccini, la Festivalul de la Salzburg, partenera sa de scenă, în rolul Mimi fiind celebra soprană Anna Netrebko.

Transmisiunea directă de la Opera de stat din Viena, programată în 30 iunie de la ora 20 va fi comentată de Luminița Arvunescu.

Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro