Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva : 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |

Masterclass Sinaia 18 iulie - 1 august 2012

Luni, 30 Iulie 2012
 

Fondată în 2003, Academia Europeană de Muzică (AEM) are ca scop îmbogățirea cunoștințelor muzicale și stimularea capacității interpretative a tinerilor artiști.

Cu sprijinul autorităților locale, AEM organizează în superba stațiune montana Sinaia, în a doua jumătate a lunii iulie a fiecărui an, un seminar internațional de perfecționare instrumentala, pentru toate nivelurile.

La acest seminar îți dau concursul profesori și muzicieni profesioniști de reputație internațională.

De la creația sa, mai întâi în orașul Le Lude în Franța și apoi la Sinaia, peste 200 de tineri muzicieni din Belgia, Franța, Olanda, Statele Unite, China, Irlanda, etc. au beneficiat deja de acest seminar.

Activitățile din 2012 vor urmări scopul pedagogic al Academiei Europene de Muzica, pe trei axe principale:

·Cursurile individuale vor permite dezvoltarea tehnica și interpretativa a tinerilor muzicieni de o manieră personalizată, fiecare instrumentist avansând în propriul său ritm.

·Asistarea la pregătirea concertelor date de către profesori este un alt aspect foarte important al seminarului, ajutând studenții sa descopere diverse aspecte ale vieții muzicale profesionale.

·La sfârșitul perioadei, stagiarii vor fi invitați la rândul lor sa cânte în public. Concertele, organizate în locuri prestigioase ca sala „Casino”, casa-muzeu „George Enescu”, vor permite tinerilor muzicieni de a-și concretiza eforturile și a-și dovedi măiestria.

În plus, a participa într-un seminar interna?ional, cu studenți și profesori veniți din țări și orizonturi diferite, constituie ocazia perfecta de a cunoaște diferite metode de predare și de învățare a muzicii și de asemenea un mod plăcut de a cunoaște și a interacționa cu colegi muzicieni din rețeaua internațională.

Excelenta reputație a profesorilor invitați, farmecul și pitorescul peisajului carpatin, precum și confortul și calitatea cazării și a meselor, fac din seminarul Academiei Europene de Muzica nu numai o „clasă de măiestrie” care va îmbogăți cunoștințele și aptitudinile muzicale și culturale ale participanților, ci și un sejur care le va stimula creativitatea și ii va inspira la nivel personal.

Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro