Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva : 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |

CEZAR OUATU, INVITAT SPECIAL LA SALA RADIO

Miercuri, 20 Martie 2013 , ora 19.00
 

O VOCE FENOMEN: CEZAR OUATU,

REPREZENTANTUL ROMÂNIEI LA EUROVISION,

INVITAT SPECIAL LA SALA RADIO

Vă este cunoscută celebra poveste a contratenorului italian FARINELLI, derulată în sec. XVIII, o epocă în care bărbații care atingeau voci specific feminine erau adulați pe scenele de operă? O voce frumoasă de contratenor - un cântăreț ce poate atinge note înalte echivalente unui timbru feminin de mezzo-soprană - este un fenomen al naturii.

Invitat al unei seri speciale pe scena Sălii Radio, contratenorul român CEZAR OUATU - ales în urma selecției desfășurate pe 9 martie să reprezinte România la Eurovision - vă propune o excepțională demonstrație de virtuozitate. Miercuri, 20 martie (19.00), talentatul solist vocal ne va oferi, alături de Orchestra de Cameră Radio, cele mai frumoase arii baroce semnate de marele compozitor al epocii, Georg Friedrich Händel.

Cezar Ouatu nu este numai câștigătorul selecției naționale Eurovision, ci, înainte de toate, un artist cu o carieră impresionantă, de la primele lecții influențate de familia sa de muzicieni (din Ploiești), continuate prin studiile absolvite cu calificativul maxim la prestigiosul Conservator "Giuseppe Verdi" din Milano. Contratenorul deține mai multe premii internaționale la concursuri de prestigiu printre care: Francisco Viñas - Barcelona - cel mai bun contratenor, Competizione dell'Opera din Dresda - premiul întâi absolut, Riccardo Zandonai Riva del Garda - premiul special al juriului, Renata Tebaldi - San Marino - premiul baroc, Spiros Argiris - Sarzana - premiul întâi absolut și Hariclea Darclée - Brăila - premiul de excelență. Cariera sa internațională l-a purtat pe scene europene importante, fiind solicitat să evolueze alături de cele mai mari nume ale scenei internaționale grație vocii sale deosebite. Următoarele sale proiecte pentru perioada 2013 - 2014 includ roluri și concerte atât în Europa cât și în Statele Unite al Americii, un concert la Moscova alături de soprana Angela Gheorghiu, înregistrarea discografică în primă premiera mondială a operei La clemeza di Tito de Gluck pentru casa discografică Sony Classics.

În programul serii veți avea bucuria de a descoperi arii și uverturi din operele lui Händel, ca Giulio Cesare, Flavio, Rinaldo, Alcina, Ariodante, Partenope. Concertul se va desfășura sub conducerea tânărului dirijor GABRIEL BEBEȘELEA, numit dirijor principal al Operei Naționale Române Iași în 2011, cel mai tânăr muzician din România care a ocupat o astfel de poziție.

Pentru alte informații legate de stagiunea 2012-2013 a Orchestrelor și Corurilor Radio vă rugăm să consultați site-ul orchestre.srr.ro.

Contratenorul CEZAR OUATU s-a născut într-o familie de muzicieni astfel că frecventarea cursurilor Liceului de Muzică și Arte din Ploiești a fost opțiunea firească. După studii de pian și cor a început în 1998 să studieze canto și muzica barocă descoperindu-și vocea de contratenor. În 2001 a fost admis la Conservatoriul Giuseppe Verdi din Milano la clasa celebrei profesoare Margaret Hayward și a absolvit în 2004 cu calificativul maxim. În paralel a urmat cursuri de măestrie cu Jordi Savall, Sara Mingardo, René Clemencic și Mariana Nicolesco.

Cezar Ouatu deține mai multe premii internaționale la concursuri de prestigiu între care: Francisco Viñas Barcelona - cel mai bun contratenor, Competizione dell'Opera din Dresda - premiul întâi absolut, Riccardo Zandonai Riva del Garda - premiul special al juriului, Renata Tebaldi San Marino - premiul baroc, Spiros Argiris Sarzana - premiul întâi absolut și Hariclea Darclée Brăila - premiul de excelență.

Contratenorul Cezar Ouatu este invitat în permanența să susțină recitaluri în Italia și în întreaga lume fiind colaborator la ansamblurilor Cappella Musicale din Lodi și Corul Claudio Monteverdi din Crema. Datorită acestor solicitări are un repertoriu în care se regăsesc creații importante ale genului: Dixit Dominus de G.F Händel, Te Deum de H. Purcell, Nisi Dominus și Stabat Mater de A. Vivaldi, Requiem de F. Cavalli, Carmina Burana de Carl Orff. La San Marino, în august 2007, a repurtat un succes considerabil într-un recital cu arii de G.F. Händel și A.Vivaldi realizat în colaborare cu ansamblul baroc Venti, turbini dirijat de Sergio Ciomei.

În stagiunea 2006-2007 a debutat la Teatro La Fenice din Venezia cântând rolul Armando d'Orville din opera Il crociato in Egitto de G. Meyerbeer în spectacolul regizat de Pierluigi Pizzi și conducerea muzicală Emmanuel Villaume.

Angajamentele sale din perioada 2011-2012 au fost un succes cu ecouri foarte bune în revistele internaționale de specialitate fiind menționate: Montezuma de Graun (rolul titular) la Festivalul "Sanssouci" de la Potsdam; Salustia de Pergolesi (Alessandro) la Festivalul Pergolesi de la Jesi, Alcina de Händel (Ruggiero) la Opera din Lausanne sub bagheta lui Ottavio Dantone, Die Fledermaus (Orlofsky) la Opera Naționala din Zagreb.

Contratenorul Cezar Ouatu a susținut recitaluri în multe orașe ale țării și a participat la concerte vocal-simfonice cu Orchestra de Cameră Radio, Camerata Regala, cu orchestrele Filarmonicilor din Ploiești, Cluj, Arad, Brașov, Sibiu.

Dirijor Principal al Operei Naționale Române Iași din stagiunea 2011-2012, cel mai tânăr dirijor care ocupă o astfel de funcție, GABRIEL BEBEȘELEA s-a impus la nivel național odată cu dobândirea Premiului I la Concursul de dirijat Jeunesses Musicales București 2010.

În paralel desfășoară o activitate susținută ca Dirijor Principal al ansamblului Sibiu Youth Orchestra, fiind unul din membrii fondatori ai acestuia. Din 2009 este dirijor și al Icon Arts Ensemble.

2012 s-a dovedit a fi un an extrem de prolific pentru tânărul dirijor Gabriel Bebeșelea: la Opera Națională Română Iași a avut fericita ocazie de a colabora cu celebrul regizor Andrei Șerban la realizarea spectacolului Indiile galante; și-a încheiat studiile de Master la Universitatea Națională de Muzică București sub îndrumarea renumitului dirijor Horia Andreescu; a fost desemnat câștigătorul Bursei de dirijat Dorel Pascu și a avut onoarea să dirijeze concertul dedicat Zilei Regelui Mihai I, colaborând cu violonistul Alexandru Tomescu și Ansamblul Stradivarius.

Prezența dirijorului Gabriel Bebeșelea a fost remarcată atât pe podiumul de concert cu Orchestra Română de Tineret, Filarmonica George Enescu, Orchestra de Camera Radio, Szekelyfoldi Filarmonia, Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica de Stat Dinu Lipatti Satu-Mare, Camerata I Sedici, Camerata Harmonia Cordis, Camerata Liutaria, Ansamblul Stradivarius cât și în spectacolele lirice de la Opera Națională București, Opera Națională Română Cluj-Napoca, Opera Maghiară Cluj-Napoca.

Până în prezent, Gabriel Bebeșelea a fost invitat în festivaluri de renume: Festivalul internațional George Enescu, Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, InnerSoundFestival.

Bursa oferită în 2011 de Universitatea Națională de Muzică din București i-a permis un stagiu de asistență la renumita Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam.
Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro