Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva : 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |

Spectacol-eveniment la Opera Națională București

Sâmbătă, 13 Aprilie 2013 , ora 19.00
 

Spectacol-eveniment la Opera Națională București:

Elixirul dragostei, sub bagheta dirijorului italian David Crescenzi

Sâmbătă, 13 aprilie, ora 19:00

După Gala Giuseppe Verdi - Richard Wagner: 200 de ani de la naștere, la care au participat soliștii români de renume internațional Valentina Naforniță, Alexandru Badea și Dan Paul Dumitrescu, Opera Națională București (ONB) continuă seria evenimentelor printr-o reprezentație specială a spectacolului Elixirul dragostei (L'Elisir d'amore) de Gaetano Donizetti.

Astfel, iubitorii genului liric sunt invitați la ONB, sâmbătă, 13 aprilie, începând cu ora 19:00, la una dintre creațiile de operă îndrăgite în întreaga lume. Oaspeții serii vor fi soprana Tatiana Lisnic, care a colaborat cu dirijori importanți ca Riccardo Muti, Antonio Pappano și Marcello Viotti, tenorul Ștefan Pop, câștigător al Concursului Operalia care cântă la Hamburg, Moscova, Londra, Milano etc., precum și basul Alin Anca, viitor solist al Operei din Hamburg.

Evenimentul marchează totodată participarea dirijorului David Crescenzi, de origine italiană, absolvent al Conservatorului Gioachino Rossini din Pesaro, muzician cu o variată activitate artistică în Italia și în România.

Capodoperă a compozitorului Gaetano Donizetti, opera Elixirul dragostei este pusă în scenă de regizorul italian Marco Gandini, care a lucrat pe scene importante din Italia și din întreaga Europă, colaborând inclusiv cu celebrul regizor Franco Zeffirelli. Despre povestea care stă la baza acestei producții la București, regizorul italian susține: "Povestea și muzica din Elixirul dragostei sunt într-un anume fel contemporane, nu conțin elemente care să trimită la o epocă anume. Astfel, înțelegem prin ele tema etern valabilă a unui tânăr îndrăgostit, cu puțină experiență de viață, care crede cu tărie în puterea unui medicament care să-l ajute în dragoste."

Biletele sunt disponibile la Casa de bilete a Operei Naționale București, precum și online, pe http://tickets.operanb.ro.

L'Elisir d'amore (Elixirul dragostei)

Sâmbătă, 13 aprilie, ora 19:00

Opera Națională București


Operă comică în două acte de Gaetano Donizetti
Libretul de Felice Romani, după un libret de Eugène Scribe
pentru opera Le philtre de Daniel-François Auber
spectacol în limba italiană

Dirijor: David Crescenzi (invitat)
Regia: Marco Gandini
Maestru de cor: Stelian Olariu
Scenografia: Adriana Urmuzescu
Lighting design: Virginio Levrio

Asistent de regie: Ștefan Neagrău
Serigrafie costume: Cătălina Florescu, Luiza Soporeanu

Distribuția:
Adina - Tatiana Lisnic (solistă invitată)
Nemorino - Ștefan Pop (solist invitat)
Belcore - Șerban Vasile
Dulcamara - Alin Anca (solist invitat)
Gianetta - Cristina Eremia

David Crescenzi – dirijor

Artist prezent pe scene internaționale în tripla sa ipostază de pianist, dirijor de cor și orchestră, David Crescenzi este absolvent al Conservatorului din Pesaro, urmând apoi studii de specializare la Conservatorul Giuseppe Verdi din Milano. A colaborat cu: Teatrul Carlo Felice din Genova, Teatrul San. Carlo din Napoli, Filarmonica Marchigiana, Filarmonica Banatul - Timișoara, Orchestra Simfonică G. Rossini din Pesaro, Orchestra Operei din Zagreb, Orchestra de Cameră din Bologna, Filarmonicile din Alessandria și din Piemont, Orchestra Teatrului Reggio din Parma. Dintre operele pe care le-a dirijat amintim: Elixirul dragostei de G. Donizetti, Contractul de căsătorie, Bărbierul din Sevilla și Domnul Bruschino de G. Rossini, Tosca de G. Puccini, Aida, Bal mascat și Rigoletto de G. Verdi. În prezent, David Crescenzi este colaborator permanent al Operei Române din Timișoara, alături de care a efectuat și două turnee în Quatar, în anii 2002 și 2003.

Tatiana Lisnic – soprană

Soprana Tatiana Lisnic, absolventă a Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, a urmat cursuri de perfecționare vocală în Italia cu prof. Alida Ferrarini. De asemenea, a beneficiat de o bursă de studii din partea Fundației Herbert von Karajan, primind statutul de invitat permanent al Operei de Stat din Viena. Tatiana Lisnic a colaborat cu unele dintre cele mai importante teatre lirice din lume: Teatro alla Scala din Milano, Royal Opera House - Covent Garden (Londra), Opera Bastille din Paris,  Operele din Berlin, Hamburg, Frankfurt, Zürich etc. De asemenea, a colaborat cu dirijori celebri ca Riccardo Muti, Antonio Pappano și Marcello Viotti. Pe scena ONB, Tatiana Lisnic va interpreta rolul principal feminin din opera Elixirul dragostei de Gaetano Donizetti.

 Ștefan Pop – tenor

Tânărul tenor Ștefan Pop, în plină ascensiune pe plan mondial, revine pe scena Operei Naționale București. El va interpreta rolul Nemorino din opera Elixirul dragostei de Gaetano Donizetti. Câștigător a numeroase competiții de marcă, printre care Concursul Internațional de Canto de la Seul - Coreea de Sud (2010) și Concursul Operalia de la Milano (2010), Ștefan Pop cântă deja din 2009 pe mari scene ale lumii: Royal Opera „Covent Garden” din Londra, Balsoi Teatr din Moscova, Teatro dell’Opera di Roma, Staatsoper din Viena, Hamburgische Staatsoper, Israeli Opera din Tel Aviv, Opéra National du Rhin din Strasbourg etc. În februarie 2012, Ștefan Pop a cântat pentru prima oară pe scena Operei din Paris, în rolul  rolul Ducelui de Mantua din opera Rigoletto de Giuseppe Verdi. De-a lungul carierei, a cântat alături de mari nume ale operei, printre care Patrizia Ciofi, Mariella Devia, Edita Gruberova, Leo Nucci, José Cura, Angela Gheorghiu, Thomas Hampson, sub conducerea muzicală a unor importanți dirijori: Evelino Pidò, Andrea Battistoni, Daniele Gatti, Simone Young, Paolo Longo și Luciano di Martino.  

Alin Anca – bas

Absolvent al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, basul Alin Anca va interpreta pe scena ONB rolul Dulcamara din opera Elixirul dragostei de Gaetano Donizetti. Înca din timpul studenției, basul Alin Anca a colaborat cu Opera Națională Română din Cluj-Napoca, unde a interpretat rolurile: Don Giovanni din opera omonimă de Wolfgang Amadeus Mozart, Fiorello din Bărbierul din Sevilla de Gioachino Rossini, Dulcamara din Elixirul dragostei de Gaetano Donizzeti, Tom din Bal mascat, Monterone din Rigoletto și Marele Inchizitor din Don Carlo de Giuseppe Verdi, Colline din Boema și Comisarul imperial din Madama Butterfly de Giaccomo Puccini. Printre teatrele lirice cu care artistul a colaborat se numară: Staatsoper Unter den Linden din Berlin, Opera Națională București, Opera Maghiară din Cluj-Napoca etc. Din septembrie 2013, basul Alin Anca va deveni solist al Operei din Hamburg.

In fotografii: Tatiana Lisnic si Stefan Pop

Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro