Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva : 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |

Eminescu, în inima Lisabonei

Luni, 17 Iunie 2013
 
Aflat într-un turneu european, actorul Dorel Vișan va poposi la Lisabona, unde, în organizarea ICR Lisabona, va fi pivotul unui amplu spectacol comemorativ, dedicat memoriei lui Mihai Eminescu. Evenimentul va fi găzduit, în data de 20 iunie, la orele 19:00, de sala Auditoriu a somptuosului Palat al Independenței aflat sub tutela Sociedade Histórica da Independência de Portugal.

E vorba atât despre un cadru care transferă prestigiu spectacolului, cât și de o locație urbană ofertantă: în centrul de efervescență artistică al Lisabonei, în piața Rossio, acolo unde istoria se poate citi liber pe fațadele tuturor edificiilor. Recitalul lui Dorel Vișan din lírica poetului național va avea drept preambul un montaj de secvențe din cele mai importante creații cinematografice ale maestrului (“Un bulgăre de humă”, “Cel mai iubit dintre pământeni”, “Senatorul melcilor” și “Iacob”) și va fi acompaniat de o expoziție de fotografii și facsimile eminesciene, puse la dispoziția ICR Lisabona de către Muzeul Național al Literaturii Române. Agregarea imaginilor și legendele însoțitoare (aparținând, ambele, ICRL) vor încerca să apropie vizitatorii de personalitatea marelui poet și să-l facă înțeles și publicului portughez. În aceeași direcție, a atragerii unui cât mai larg public lusofon, se înscrie și ultima secvență a evenimentului, constituită dintr-o declamare în portugheză a câtorva poezii eminescene, în interpretarea actriței de origine română Lumința Pereira, absolventă a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, în anul 1975.

Performat în orașul lui Fernando Pessoa și al lui Camões, spectacolul, dincolo de latura sa omagială, comemorativă, își propune să restituie un Eminescu viu, de actualitate, capabil să suscite pasiune pentru marea poezie.
Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro