Eveniment la Galeriile Artmark
Vineri, 4 octombrie 2013, începând cu ora 18.30, celebrul scriitor Mihail Șișkin, considerat cel mai mare autor rus al momentului și cel mai important candidat rus la Premiul Nobel pentru literatură, se va întâlni cu publicul din București la invitația Curtea Veche Publishing. Evenimentul va fi găzduit de Galeriile Artmark (Palatul Cesianu-Racoviță, Strada C.A. Rosetti, nr. 5, etaj I) și va marca lansarea volumului "Părul Venerei", opera autorului cea mai apreciată de critica internațională.
În România, scriitorul este foarte cunoscut și îndrăgit pentru volumul "Scrisorar", apărut la Curtea Veche Publishing în 2012 în traducerea doamnei Antoaneta Olteanu - o poveste de dragoste "de o frumusețe ce îți taie răsuflarea" (Le Figaro), câștigătoare a celui mai important premiu al literaturii ruse, Marea carte (Bolshaja Kniga). Debutul scriitorului pe piața românească a devenit și unul dintre cele mai bine vândute titluri de beletristică de la Curtea Veche Publishing din ultimii ani, editura fiind cunoscută pentru impresionantul portofoliu de mari autori ruși contemporani, printre care Vladimir Sorokin și Andrei Kurkov.
Mihail Șișkin este singurul scriitor ce a câștigat toate cele trei mari premii literare rusești -Premiul Booker Rusesc (Russkii Buker, 2000), Marea carte (Bolshaja Kniga, 2006, 2011) și Premiul Național pentru Bestseller (Nacionalnyi Bestseller, 2005). Evitând limba nouă, Mihail Șișkin scrie în rusă așa cum nimeni din Rusia nu mai scrie. Este o limbă foarte lirică, iar grația narațiunii și forța ideilor îl situează pe Șișkin în rândul galeriei de scriitori clasici de anvergură precum Tolstoi, Cehov, Joyce, Nabokov și Sașa Sokolov.
Deși scrie în limba rusă și volumele sale înregistrează vânzări foarte bune în țara natală, Mihail Șișkin este în relații tensionate cu puterea de la Kremlin. Autorul trăiește în Elveția de mai mulți ani, iar în luna martie a acestui an a refuzat să reprezinte Rusia la un eveniment literar major ce avea loc în Statele Unite ale Americii, motivând că nu dorește să fie vocea "unei țări unde puterea a fost preluată de un regim corupt și criminal." (The Guardian)
Trei dintre romanele lui Șișkin au fost dramatizate și puse în scenă: Scrisorar la Teatrul de Artă Cehov din Moscova, Vziatie Izmaila la Teatrul MOST, iar Părul Venerei la Atelierul Piotr Fomenko.
"Părul Venerei" de Mihail Șișkin, volumul ce va fi lansat în seara de 4 octombrie, este publicat la editura Curtea Veche în traducerea doamnei Antoaneta Olteanu, una dintre cele mai apreciate traducătoare de limba rusă din România. Unroman strălucitor, ce poate fi invocat ca un argument ultim al ideii că literatură rusă nu a murit. Credință și spiritualitate, importanța de-a vibra la frumusețea lucrurilor efemere sub amenințarea morții, căutarea iubirii, dialoguri filosofice, referințe mitologice și reflecții pline de miez, toate se întrepătrund în "Părul Venerei".
Un interpret din limba rusă la un birou elvețian pentru azilanți, străduindu-se să se adapteze la cea mai bună dintre lumile posibile, este bântuit de toate poveștile pe care le aude. Transcrierile interviurilor la care participă se insinuează în roman tot așa cum se insinuează în viața lui interioară. Interpretul este firul care leagă numeroasele povești în poveste: călătoriile interpretului în Italia, în căutarea originii iubirii, sau poate doar a adevărului despre ea; îndepărtarea de soție și de fiu; suferințele cuplului în criză; scrisorile trimise fiului și adresate unui anume Nabucodonosaurus, stăpânitor al unei magice împărății insulare; bucăți din jurnalul Isabellei, o faimoasă cântăreață de la începutul secolului XX, a cărei biografie interpretul ar fi vrut cândva să o scrie. "Golurile" dintre aceste povești sunt umplute cu fragmente din lecturile interpretului despre războaie antice nu mai puțin civilizatoare decât cele moderne.
Pentru a-l cita chiar pe Șișkin, "Părul Venerei nu este un roman care trebuie înțeles". Realitatea rezidă în limbaj, indentitatea personajelor e incertă, susținută de o tramă amplă, înnebunitoare.
Despre Mihail Șișkin
Scriitorul s-a născut în 1961 la Moscova și a studiat la Institutul Pedagogic din capitală. După absolvire a lucrat ca jurnalist și apoi ca profesor de engleză și germană. În 1995 s-a mutat în Elveția, unde locuiește și astăzi. În prezent, Șișkin lucrează ca interpret asistând autoritățile elvețiene în intervievarea persoanelor din Rusia sau din alte părți ale fostei Uniuni Sovietice care cer azil. Multe dintre poveștile și descrierile pe care le-a tradus și-au găsit loc în romanele sale. Și-a făcut debutul literar în 1993 cu volumul de scurte povestiri "Urok Kalligrafii" (УрокКаллиграфии). În continuare, Șișkin a publicat romanele: Zapiski Larionova (Larionov's Reminiscences), în 1994, "Vzjatie Izmaila" (ВзятиеИзмаила, 1999) care a câștigat Russkii Buker în 2000, "Venerin Volos" (ВенеринВолос, 2005) premiat cu Nacionalnyi Bestseller în 2005 și premiul "Marea Carte" în 2006 și "Scrisorar" (2010). Pe lângă rusă, Șișkin scrie și în germană.
În afara premiilor naționale menționate mai sus, a fost recompensat și cu prestigioase premii internaționale: Premiul Cantonului Zürich în 2000, Prix Du Meilleur Livre Étranger (secțiunea eseu) în 2005, Premiul Grinzane Cavour în 2007, Premiul internațional pentru literatură Haus der Kulturen der Weltîn 2011.
"Cei mai mulți critici literari vor fi de acord că anul 2005 va fi ținut minte ca anul în care a apărutPărul Venerei (…)." (Literaturnaia Rossiia)
"Joyce a afirmat la un moment dat că le-a dat criticilor de lucru pentru trei sute de ani. Cu Șișkin, aceștia vor fi cu siguranță ocupați o sută de ani." (Sigmund Jensen)
"Cinci sute de pagini de plăcere pură." (NRK)
Credit foto-e=Evgeniya Frolkova.
Mihail Șișkin
Părul Venerei
traducere și note de Antoaneta Olteanu
„Părul Venerei“ de Mihail
Șișkin este genul de roman pe care profesorii de literatură rusă îl pot invoca
împăcați ca un argument ultim al ideii că literatură rusă nu a murit, în timp
în ce cititorii mai puțin experimentați se pot bucura, pur și simplu, de un
etalon de sine stătător al unei scriituri strălucite.
Grația narațiunii și forța ideilor l-ar putea
situa cu toată lejeritatea peȘișkin în rândul galeriei de scriitori clasici precum
Tolstoi sau Cehov, cu toate că scrie la distanță de un secol. Credință și
spiritualitate, importanța de-a vibra la frumusețea lucrurilor efemere sub
amenințarea morții, căutarea iubirii, dialoguri filosofice, referințe
mitologice și reflecții pline de miez, toate se întrepătrund în „Părul Venerei“
- capodopera unui „nobeliabil“ rus.
Mihail Șișkin s-a
născut în 1961 la Moscova și a absolvit Universitatea Pedagogică de Stat din
același oraș. După absolvire, a lucrat trei ani pentru o revistă de tineret și
cinci ani ca profesor de germană și engleză. Debutul său literar a avut loc în
revista Znamia în anul 1993, iar în
1995 s-a mutat în Elveția, unde a avut ocazia să lucreze ca interpret
(experiență pe care o descrie în Părul
Venerei) și ca professor.
Șișkin este
singurul scriitor care a primit toate cele trei mari premii literare rusești: Russkii Buker în 2000, pentru romanul Vziatie Izmaila, Naționalnîi bestseller în 2005, pentru romanul Părul Venerei și Bolșaia
kniga în 2011, pentru romanul Scrisorar.
În afara
premiilor naționale, a fost recompensat și cu prestigioase premii
internaționale: Premiul Cantonului Zürich în 2000, Prix Du Meilleur Livre
Étranger (secțiunea eseu) în 2005, Premiul Grinzane Cavour în 2007, Premiul
internațional pentru literatură Haus der Kulturen der Weltîn 2011.
Trei dintre
romanele lui Șișkin au fost dramatizate și puse în scenă: Scrisorar la Teatrul de Artă Cehov din Moscova, Vziatie Izmaila la Teatrul MOST, iar Părul Venerei la Atelierul Piotr
Fomenko.
Și rămășițele vor fi chemate și
li se va spune: „Dă înapoi ce nu-ți aparține; lasă vederii tot cei ai păstrat
până a venit vremea”. Căci prin cuvânt a fost creată lumea,și prin cuvânt o să
înviem.
Revelația
lui Baruh, fiul lui Neria, 4, XLII
Darius și Parysatis au avut doi fii: cel mare,
Artaxerxes, și cel mic, Cirus.
Interviul începe la opt dimineața. Toți sunt încă somnoroși, boțiți, posaci
– și funcționarii, și traducătorii, și polițiștii, și refugiații. Mai bine zis,
trebuie să ajungă refugiați. Deocamdată ei sunt numai GS. Așa sunt numiți aici
oamenii aceștia. Gesuchsteller[1].
Este adus primul. Prenumele. Numele. Data nașterii. Un tip buzat. Numai
coșuri. În mod clar peste șaisprezece ani.
Întrebare: Descrieți pe scurt motivele pentru care
cereți azil în Elveția.
Răspuns: Am trăit la casa de copii de la zece ani.
Am fost violat de directorul nostru. Am fugit. Într-o parcare m-am întâlnit cu
șoferii care conduc tiruri în străinătate. Unul m-a scos.
Întrebare: De ce nu v-ați adresat poliției cu o
plângere împotriva directorului dumneavoastră?
Răspuns: M-ar fi omorât ăia.
Întrebare: La cine vă referiți?
Răspuns: Păi la toți, toți erau mână-n mână.
Directorul nostru m-a luat în mașină pe mine, pe încă un băiat, și două fete,
și ne-a dus la casa de vacanță. Nu la casa lui, nu știu a cui era. Și acolo
s-au adunat cu toții, toți șefii lor, și șeful miliției. S-au îmbătat și ne-au
pus și pe noi să bem. Apoi ne-au dus în camere. Era o casă mare.
Întrebare: Ați numit toate motivele pentru care
cereți să vi se acorde azil?
Răspuns: Da.
Întrebare: Descrieți traseul dumneavoastră. Din ce
țară veniți și în cel loc ați trecut granița Elveției?
Răspuns: Nu știu. Eram în tir, eram acoperit de
cutii. Mi-au dat două sticle de plastic: una cu apă, alta pentru urină, și îmi
dădeau drumul numai noaptea. Am fost dat jos chiar aici, după colț, nici nu
știu cum se numește orașul, și au spus unde să merg ca să mă predau.
Întrebare: Ați avut activitate politică sau
religioasă?
Răspuns: Nu.
Întrebare: Ați fost condamnat sau anchetat?
Răspuns: Nu.
Întrebare: Ați mai făcut cerere de azil în alte
țări?
Răspuns: Nu.
Întrebare: Aveți un reprezentant juridic în Elveția?
Răspuns: Nu.
Întrebare: Sunteți de acord să vă supuneți unei expertize
pentru a vi se stabili vârsta după țesutul osos?
Răspuns: Ce?
În pauză poți bea cafea în camera pentru
traducători. Încăperea aceasta are ferestrele spre șantier – se ridică o nouă
clădire destinată centrului de primire a azilanților.
Paharul alb din plastic lucește în mână și toată
încăperea e luminată de reflexele flamei – un sudor s-a instalat chiar sub fereastră.
Nu e nimeni, se poate citi vreo zece minute.
Și așa, Darius și Parysatis au avut doi fii: cel mare, Artaxerxes, și cel
mic, Cirus. Când Darius s-a îmbolnăvit și a simțit apropierea morții, a cerut
să vină la el ambii fii. Fiul cel mare i se afla atunci alături, iar după Cirus
a trimis în regiunea peste care îl pusese satrap.
Și paginile cărții se luminează de la reflexele flamei.
Te dor ochii când citești, după fiecare străfulgerare pagina devine neagră.
Închizi ochii – pătrunde până și sub pleoape.
Apare în ușă Peter. Herr Fischer. Stăpânul
destinelor. Face cu ochiul, adică e timpul. Și el este luminat de o
străfulgerare, parcă se fotografiază cu blițul. Și rămâne imortalizat așa, cu
un ochi mijit.
Întrebare: Îl înțelegeți pe traducător?
Răspuns: Da.
Întrebare: Numele dumneavoastră?
Răspuns: ***
Întrebare: Prenumele?
Răspuns: ***
Întrebare: Câți ani aveți?
Răspuns: Șaisprezece.
Întrebare: Aveți un pașaport sau alt document care
să vă confirme identitatea?
Răspuns: Nu.
Întrebare: Trebuie să aveți un certificat de
naștere. Unde e?
Răspuns: A ars. Totul a ars. Casa noastră a ars.
Întrebare: Cum îl cheamă pe tatăl dumneavoastră?
Răspuns: *** ***. A murit de mult, nu-l mai țin minte.
Întrebare: Cauza morții tatălui?
Răspuns: Nu știu. A suferit mult. Bea.
Întrebare: Indicați prenumele, numele și numele de
fată ale mamei dumneavoastră.
Răspuns: ***. Numele de fată nu-l știu. A fost
omorâtă.
Întrebare: Cine a omorât-o pe mama dumneavoastră, în
ce condiții?
Răspuns: Cecenii.
Întrebare: Când?
Răspuns: Păi vara asta, în august.
Întrebare: La ce dată?
Răspuns: Nu țin minte exact. Mi se pare că pe
nouăsprezece, sau parcă pe douăzeci. Nu mai
țin minte.
Întrebare: Cum a fost omorâtă?
Răspuns: Au împușcat-o.
Întrebare: Indicați ultimul dumneavoastră domiciliu
înainte de plecare.
Răspuns: ***. Este un sat mic de lângă Șali[2].
Întrebare: Indicați adresa exactă: strada, numărul
casei.
Răspuns: Acolo nu e cu adresă, e pur și simplu o
stradă și casa noastră. Adică nu mai este. A fost arsă. Nici din sat n-a mai
rămas nimic.
Întrebare: Aveți rude în Rusia? Frați? Surori?
Răspuns: Am avut un frate. Mai mare. A fost
omorât.
Întrebare: Cine l-a omorât pe fratele dumneavoastră,
când, în ce condiții?
Răspuns: Cecenii. Tot atunci. I-au omorât
împreună.
Întrebare: Alte rude în Rusia?
Răspuns: Nu mai e nimeni.
Întrebare: Aveți rude în altă țară?
Răspuns: Nu.
Întrebare: În Elveția?
Răspuns: Nu.
Întrebare: Apartenența dumneavoastră națională?
Răspuns: Rus.
Întrebare: Confesiunea?
Răspuns: Cum?
Întrebare: Ce religie aveți.
Răspuns: Sunt credincios.
Întrebare: Adică ortodox?
Răspuns: Da. Nu înțelesesem întrebarea.
Întrebare: Descrieți pe scurt motivele pentru care
cereți azil în Elveția.
Răspuns: La noi veneau tot timpul cecenii și
spuneau că fratele meu să meargă cu ei în munți, să lupte împotriva rușilor. Că
altfel îl omoară. Mama l-a ascuns. În ziua aceea veneam acasă și am auzit
strigăte prin fereastra deschisă. M-am ascuns în niște tufe de lângă magazie și
am văzut că în cameră un cecen îl lovea pe frate cu patul armei. Erau câțiva,
și toți cu automate. Nu l-am văzut pe frate – era deja întins pe jos. Atunci
mama s-a năpustit asupra lor cu cuțitul. Un cuțitaș de bucătărie cu care noi
curățam cartofii. Unul dintre ei a împins-o spre perete, i-a lipit kalașnikovul
de cap și a tras. Apoi au plecat, au stropit casa cu benzină dintr-o canistră
și au dat foc. Stăteau în jur și se uitau cum arde. Fratele meu era încă în
viață, auzeam cum striga. Mă temeam că o să mă vadă și o să mă omoare și pe
mine.
Întrebare: Nu vă opriți, povestiți ce s-a întâmplat
după aceea.
Răspuns: După aceea au plecat. Iar eu am stat
acolo până s-a lăsat întunericul. Nu știam ce să fac și unde să mă duc. Apoi
m-am dus spre postul rusesc, pe drumul spre Șali. Credeam că soldații o să mă
ajute cumva. Dar și ei se temeau de orcine și au început să mă gonească. Voiam
să le explic ce s-a întâmplat, dar ei trăgeau în aer, ca să plec. Atunci mi-am
petrecut noaptea afară, într-o casă dărâmată. Iar după aceea am trecut în
Rusia. Iar de acolo aici. Nu vreau să trăiesc acolo.
Întrebare: Ați indicat toate motivele pentru care
doriți să cereți azil?
Răspuns: Da.
Întrebare: Descrieți traseul dumneavoastră; prin ce
țări ați venit și cu ce fel de mijloace de transport?
Răspuns: Diferite. Cu trenuri personale, cu
vagoane de dormit. Prin Bielorusia, Polonia, Germania.
Întrebare: Ați avut bani să vă cumpărați bilete?
Răspuns: De unde? Am mers așa. Am fugit de
controlori. În Bielorusia m-au prins și m-au aruncat din tren din mers. Bine
măcar că mergea încet, și era o pantă. Am căzut bine, nu mi-am rupt nimic. Numai
m-am zgâriat la un picior, într-un ciob. Uite aici. Am înnoptat într-o gară și
o femeie mi-a dat un plasture.
Întrebare: Ce acte ați prezentat la trecerea
frontierelor?
Răspuns: Nici unul. Am mers noaptea pe jos.
Întrebare: Unde și în ce fel ați trecut granița în
Elveția?
Răspuns: Aici, în ăsta, cum îi zice...
Întrebare: Kreuzlingen.
Răspuns: Da. Pur și simplu am trecut pe lângă
poliție. Ei verifică numai mașinile.
Întrebare: Cu ce bani v-ați întreținut?
Răspuns: Cu niciun ban.
Întrebare: Ce înseamnă asa? Ați furat?
Răspuns: Depinde. Uneori, da. Dar ce era să fac? Vreau
și eu să mănânc.
Întrebare: Ați avut activitate politică sau
religioasă?
Răspuns: Nu.
Întrebare: Ați fost condamnat sau anchetat?
Răspuns: Nu.
Întrebare: Ați făcut cerere de azil politic în alte
țări?
Răspuns: Nu.
Întrebare: Aveți reprezentant juridic în Elveția?
Răspuns: Nu.
Cât timp imprimanta tipărește procesul-verbal,
toți tac.
Băiatul se scobește sub unghiile negre, roase. Dinspre geaca și blugii lui vine miros de țigară și urină.
Peter, lăsat pe spătar, legănându-se pe scaun, se
uită pe fereastră. Pe cer, păsările
ajung din urmă un avion.
Desenez în notes cruciulițe, pătrățele, le împart
pe diagonale în triunghiuri, le colorez astfel încât obțin un ornament în
relief.
Pe pereți, de jur împrejur, sunt fotografii –
stăpânul destinelor e mare pasionat de pescuit. Uite-l în Alaska, ține un pește
de branhii, iar dincolo e ceva din Caraibe, cu un cârlig mare ce iese din gura unei
dihănii uriașe.
Deasupra capului meu e harta lumii. E toată
împunsă de ace cu gămălii multicolore. Cele negre sunt înfipte în Africa, cele
galbene ies din Asia. Gămăliile albe sunt Balcanii, Bielorusia, Ucraina,
Moldova, Rusia, Caucaz. După acest interviu o să mai apară una.
Acupunctură.
Imprimanta se oprește și becul roșu licărește –
s-a terminat hârtia.
Mihail Șișkin s-a
născut în 1961 la Moscova și a absolvit Universitatea Pedagogică de Stat din
același oraș. După absolvire,
a lucrat trei ani pentru o revistă de tineret și cinci ani ca profesor de
germană și engleză. Debutul său literar a avut loc în revista Znamia în anul 1993, iar în 1995 s-a
mutat în Elveția, unde a avut ocazia să lucreze ca interpret (experiență pe
care o descrie în Părul Venerei) și
ca professor.
Șișkin este
singurul scriitor care a primit toate cele trei mari premii literare rusești: Russkii Buker în 2000, pentru romanul Vziatie Izmaila, Naționalnîi bestseller în 2005, pentru romanul Părul Venerei și Bolșaia
kniga în 2011, pentru romanul Scrisorar.
În afara
premiilor naționale, a fost recompensat și cu prestigioase premii
internaționale: Premiul Cantonului Zürich în 2000, Prix Du Meilleur Livre
Étranger (secțiunea eseu) în 2005, Premiul Grinzane Cavour în 2007, Premiul
internațional pentru literatură Haus der Kulturen der Weltîn 2011.
Trei dintre
romanele lui Șișkin au fost dramatizate și puse în scenă: Scrisorar la Teatrul de Artă Cehov din Moscova, Vziatie Izmaila la Teatrul MOST, iar Părul Venerei la Atelierul Piotr
Fomenko.
[1] Azilanți (în germană în original). N.tr. Toate traducerile din germana
elvețiană aparțin autorului.
[2] Oraș în Cecenia (n.tr.).