Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva : 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |

Dans si culoare

Marți, 5 Noiembrie 2013
 

Străbătuse toate continentele lumii, primise aplauze de la iubitori ai dansului pe pe întreg mapamondul, dar nu ajunsese încă la origini, în Moldova de peste Prut, de unde familia sa se trage.


Marele artist Gigi Căciuleanu a trăit luni emoția întâlnirii în premieră cu satul străbunilor săi, Mășcăuți, cu oamenii locului, care l-au primit cu pâine și sare, cu mormintele străbunicilor și casa familiei sale, cu bătrânul copac din curtea boierească, ce prin trunchiul lui întortochiat, martor al trăirilor atâtor generații, vorbește parcă despre destinul atât de sinuos al familiei ce avea să dea unul dintre cei mai mari coregrafi ai României și ai lumii.

Mășcăuți este satul înaintașilor săi, cel mai cunoscut fiind boierul Ion Sârbu, un cărturar- poet care a trăit între 1830 și 1868, numit naționalist, pentru că scria în limba română atunci când Basarabia era sub regimul țarist. Gigi Căciuleanu a fost primit la liceul din localitate care poartă chiar numele poetului de copiii ce în frumoase costume populare l-au îmbiat după datina strabună cu pâine și sare, i-au dăruit frumoase și sensibile cântece dar l-au și iscodit cu întrebările lor curioase.

Mai mult decât emoționat, Gigi Căciuleanu părea a nu mai dori să se desprindă de locuri. Fiecare pas a devenit o mirare, fiecare poveste a bunicii despre sat și-a găsit corespondentul în realitate, emoțiile au fost copleșitoare: "Nu-mi venea să cred că o să ajung vreodată aici. Este exact cum se întâmplă la un copil, tot aude de Moș Crăciun, și pe urmă, când devine adult, nu mai crede în el. Pentru mine, până mai ieri, a fost un picior de plai foarte îndepărtat această Moldovă. Aceasta întâmplare de aici mi-a schimbat întreaga viață. Nu va mai fi la fel de acum încolo."

Înainte însă de a ajunge la Mășcăuți, Gigi Căciuleanu a trăit emoția întâlnirii cu publicul din Chișinău, compania sa Gigi Căciuleanu Romania Dance Company prezentând pe scena Teatrului Național "Mihai Eminescu" din Chișinau, pe 2 si 3 noiembrie, spectacolul D'ale noastre, în coregrafia lui Gigi Căciuleanu, pornind de la textele lui Caragiale.
Spectacolul, ce recrează universul caragialesc exclusiv prin mișcare, fără a folosi deloc vorbe, a fost o provocare pentru publicul din capitala Moldovei, un public foarte pretențios dar de data aceasta pe deplin mulțumit, dovadă fiind aplauzele repetate la scenă deschisă dar și uralele și florile oferite artiștilor la final.
Au fost foarte apreciate și scenografia și costumele extrem de originale ale Corinei Grămoșteanu dar și muzica lui DJ Vasile care a fost "asezonată cu Beethoven, Mozart, Verdi și altele", inserturi "menite să universalizeze comportamentul personajelor", după cum a precizat Gigi Căciuleanu.
Întâlnirile JTI, sub egida cărora s-au desfașurat toate aceste evenimente, sunt organizate de Fundația "Art Production" în Romania și în Moldova. Spectacolele de la Chișinău au fost organizate în parteneriat cu Institutul Cultural Român "Mihai Eminescu" și Teatrul Național "Mihai Eminescu".
Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro