Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva : 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 |

Una dintre capodoperele artei lirice ruse

Joi, 28 Noiembrie 2013 , ora 18.30
 

De la Sofia la București: spectacolul Evgheni Oneghin de Piotr Ilici Ceaikovski

 revine la Opera Națională București

28 și 29 noiembrie, ora 19:00

După aproape un an de absență din repertoriul Operei Naționale București, Evgheni Oneghin de Piotr Ilici Ceaikovski, în concepția regizorală a lui Ion Caramitru, revine pe scena lirică bucureșteană după prezența pe scena Teatrului Național de Operă și Balet din Sofia.

În 28 și 29 noiembrie, de la ora 18.30, publicul va avea astfel ocazia să asculte una dintre capodoperele artei lirice ruse - Evgheni Oneghin, inspirată din romanul în versuri cu același titlu al lui Alexandr Pușkin, avandu-i ca invitati pe soliștii Ionuț Pascu în rolul Oneghin, Tiberius Simu în rolul Lenski, Andreea Iftimescu în rolul Filipievna. De asemenea, reprezentația din 28 noiembrie va prilejui debuturile soliștilor Operei Naționale București Horia Sandu (Gremin), Sorana Negrea (Larina), Liviu Indricău (Triquet).

Opera Națională București marchează revenirea operei Evgheni Oneghin în repertoriul Operei Naționale Bucureștiprintr-o expoziție de fotografie deschisă publicului zilnic între orele 10.00-17.30 (acces liber). Printre personalitățile lumii muzicale, care au facut parte, de-a lungul timpului, din echipa artistică a diferitelor montări ale spectacolului Evgheni Oneghinpe scena lirică bucureșteană, se numără soliștii Mihail Arnăutu, Iulia Buciuceanu, Octav Enigărescu, Ladislau Konya, Teodora Lucaciu, Zenaida Pally, Maria Snejina, Maria Șindilaru, Valentin Teodorian.  

Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro