LibrariaPentruToti.ro și editura Ideea Europeană lansează Colecția Seria de autor Aura Christi în format digital, ce cuprinde poemele, romanele, jurnalul de scriitor, eseurile și textele polemice cunoscute publicului, precum și texte inedite (grupajul de poeme inedite Lecția lui Porfiri Petrovici și alte poeme, Dostoievski – Nietzsche. Elogiul suferinței, Coasta lui Apollo ș.a.), reunite în cincisprezece volume.

„Colocvială, fără stridenţe de nici un fel, poezia Aurei Christi atinge corzile grave ale meditaţiei profunde, instrumentând imnic şi memorabil angoasa existenţială, care impulsionează fiecare poem.” (Cezar Ivănescu)

„Iată, în cuvintele Aurei Christi, curgând abundent, din surse ascunse, fluidul vivifiant al poeziei, să nu ne temem de retorica majusculelor, al marei Poezii.” (Nicolae Balotă)

„Aura Christi este cea care posedă cel mai profund sensul tragicului. Discursul său liric, de o forţă verbală şi imaginativă excepţionale, nu evită pathosul, mai puţin în textele alese aici, făcând astfel o excepţie de la regula generală remarcată de generaţia optzeci. Exilul individului şi cel al spiritului se suprapun”. (Sorin Alexandrescu)

„Dostoievski – Nietzsche este un eseu care, alături de altele, nu prea multe, de la noi sau de aiurea, ne leagă de acel trecut imperial al Europei, de acel «regat al spiritului», pe care îl invocă Faust. Şi autorul său, romanticul în haină clasică, prinţ între prinţii vremii sale, care a profetizat pentru întâia oară unitatea culturală a Europei.” (Nicolae Breban)

„A scrie căderea apocaliptică nu e uşor. E un merit al Aurei Christi faptul de a găsi singura soluţie la această cădere fatală, dată din pornire: cel care o scrie o şi «opreşte», «incitând rigoarea/ celui din urmă frig». Doar un fel de zeu al poeziei, o divinitate descoperită cu greu, conştientă de destrămarea mitului, poate să impună din nou mitul: instituirea «mai viului» este cu putinţă doar datorită morţii. Învierea nu e posibilă decât datorită ei. Sensul celei mai mari dintre taine se dezleagă, astfel, paradoxal, prin răsturnarea negativităţii generale a sensului. (...) Descoperirea făcută de poetă este că realul însuşi are origine poetică (nu reală!), prin căderea în «emisfera cealaltă», de parcă Dante însuşi ar fi acum reeditat în altă semantică: «Ah, calul e fiu al pegaşilor dintotdeauna». Fiinţele existente îşi au obârşia în himere, iar realitatea ia fiinţă din metaforă. (...) Altă «descoperire» poetică: întreg mitul temporal al omenirii poate fi ranversat. (…) Iată, deci, cum se poate recupera mitul într-o epocă în care toată lumea postmodernă a visat la demitizare şi dez-iluzionare pentru a se apropia de realul ca atare.” (Ștefania Mincu)

„Lirica Aurei Christi s-a format şi s-a modelat iute, ferm, cu o îndrăzneală şi o gravitate rară a tonului, mai ales în jurul poeziei de meditaţie post-romantică, de la Rilke la Țvetaieva, de la Blaga la Nichita Stănescu. Necăzând pradă ispitelor culturale şi mondene post-decembriste, între care aşa-zisul post-modernism românesc, ce afişa cu o anume suficienţă refuzul valorilor clasice şi moderne în favoarea unei lirici descompuse şi uneori barbar improvizate sub scuza autenticismului, poeta noastră a uimit critica de specialitate prin ample volute metaforice, calde, îndrăzneţe, abordând, în câteva volume, printr-o splendidă frondă, clasicul sonet poetic și dovedind o excelentă stăpânire a limbii, a mijloacelor specifice, într-o lirică a meditaţiei grave, adânci, exprimată în metafore, în care modernitatea şi sensibilitatea secolului se confundă, cu vigoare clară, de o marcată originalitate, tumultuos şi muzical aproape, într-o subtilă rezonanţă eufonică, cu trimiteri, accente şi imagini simbolice, cu marele torent al liricii europene de înalt nivel, de la Rimbaud şi Baudelaire, la Rilke şi Blaga. Şi, încă odată, la Țvetaieva şi Nichita Stănescu.” (Nicolae Breban)

„Ţineam în mâini o Biblie a supraomului – un concept dificil, criptic, de care m-am apropiat mai târziu. Atunci însă, Doamne, cu ce ardoare visa adolescenta întârziată și stângace, de o sensibilitate catastrofică, care eram, viața lui Nietzsche! Desigur că nu cunoșteam, în acea iarnă-primăvară moscovită, viața eremitului de la Silvaplana. Mai târziu, am devenit mai atentă, după cum am mai scris undeva, cu visele mele, mai ales după ce acestea se împlinesc. E adevărat că și acum, la cei 46-47 de ani, visez acea frază apoftegmatică, scrisă de Nietzsche: «A trăi înseamnă pentru noi a preschimba permanent în lumină şi flacără tot ceea ce suntem, precum şi tot ce ne atinge, nici nu putem altfel». Am transcris-o pe coperta interioară a unei ediții de buzunar a Noului Testament cu Psalmii. Cred că această frază s-ar potrivi vieții mele, care, de altfel, este o viață obișnuită, o viață de om al cărții. Aș spune o viață monotonă, dacă ea, această viață, văzută de prințul Mîșkin ca fiind enormă, nu mi-ar oferi, zi de zi, atâtea daruri, pe care nu sunt sigură, nici pe departe, că le merit. Dacă cumva simt că încep să mă schimb, e suficient să recitesc viața vreunui sfânt, pentru a reveni la convingerea că nu suntem decât umbre palide a ceea ce visăm să fim. Poate că nu suntem decât visul altcuiva.” (Aura Christi)