Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Arhiva Drumetii

Arhiva : 2015 | 2014 |

# Stațiunea Amara

Joi, 4 Iunie 2015 , ora 13.30
 
Aveti nevoie de Flash player 8 sau mai recent pentru a asculta acest clip

(Radio România Actualități, 4 iunie 2015, ora 17:15) - Reporterii RRA vă propun, în emisiunea "Obiectiv România", destinații inedite pentru a petrece vacanța aici în România, locuri cu povești interesante și mai puțin știute.

Stațiunea balneo –climaterică Amara se află la doar 7 Km de Slobozia și este situată la ,,răscruce de vânturi“, între București - Constanța și Buzău – Călărași, fiind singurul loc de odihnă și tratament din această zonă.
Principalul factor terapeutic natural este lacul Amara, care în forma literei S se întinde pe o lungime de 4 Km, cu plaje pentru băi de soare și nămol.

Complexul turistic este amenajat într-un parc dendrologic de 60 de hectare, oferă locuri de cazare în sistem hotelier, în camping și în tabăra ,,Pavilioane“, deține un centru SPA, mai multe terenuri sportive și o grădină de vară.

Special în sezonul estival, în stațiune se organizează 4 manifestări tradiționale: festivalul clătitelor, festivalul nămolului, festivalul turismului și festivalul tinereții, singurul concurs de muzică ușoară care s-a desfășurat fără întrerupere timp de 47 de ediții și care a fost desemnat evenimentul anului 2014 de către Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România.

Pe lângă serviciile de recuperare și tratament, stațiunea Amara oferă iubitorilor sportului posibilitatea de a practica pe terenurile special amenajate tenisul de masă și de câmp, de a juca volei și baschet, de a se plimba cu bicicletele și de a participa la întrecerile organizate pe plajă.

Pentru pescari, Amara este destinația perfectă pentru contemplarea… norocului la undiță, iar stuful, papura și iarba lacului reprezintă casa pentru numeroase specii de păsări de apă.
Clementina Tudor, corespondent RRA de Ialomița (fotografii realizate de Florin Floreanu)
Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro