Radio RomâniaRadio România Actualități
   

România pedalează

Arhiva : 2015 | 2014 |

A fost Bike Day la Botoșani!

Vineri, 11 Aprilie 2014 , ora 8.49
 
Aveti nevoie de Flash player 8 sau mai recent pentru a asculta acest clip

Peste 100 de elevi,  profesori și colaboratori ai Liceului Teoretic ”Nicolae Iorga” din Botoșani au declarat ziua de joi, 10 aprilie, drept ”Bike Day”. Bicicliștii au făcut un tur al orașului, pentru a promova un stil de viață sănătos. 

Timp de 2 ore, bicicliștii au încercat să atragă atenția botoșănenilor prin flash-mob-uri, au împărțit flori și baloane colorate cu mesaje pozitive. Lor li s-au alaturat și susținători ai mișcării pentru sănătate, din rândul adulților.

Inițiativa acestui eveniment aparține directorului școlii, prof. Mirela Ofelia Sănduleanu, și face parte din calendarul proiectului multilateral Comenius ”A Matter of Choices” desfășurat de Liceul Teoretic ”Nicolae Iorga” Botoșani în parteneriat cu alte 8 școli din Austria, Belgia, Danemarca, Letonia, Polonia, Portugalia, Marea Britanie și Turcia și finanțat de Comisia Europeană.

Obiectivele acestei activități sunt: promovarea unui stil de viață sănătos; promovarea toleranței și a atitudinii nediscriminatorii, combaterea dependențelor de orice tip.

"Bike-day" a mai tras un semnal de alarmă: bicicliștii au nevoie de mai mult respect în trafic, de infrastructură și de locuri de parcare. Iar noi avem nevoie de mai multă mișcare, pentru a fi mai sănătoși!

Mișcarea de Sănătate îi mulțumește lui Vlad Cozloschi pentru pozele puse la dispoziție. 

Gina Poenaru, corespondent RRA de Botoșani.
Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro