Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Facem sport?

Arhiva : 2014 |

Au alergat pentru cei care nu pot să o facă

Luni, 5 Mai 2014 , ora 13.39
 
Aveti nevoie de Flash player 8 sau mai recent pentru a asculta acest clip

(Radio România Actualități, 4 mai 2014, ora 15:40) - Wings For Life World Run - un eveniment global unic: 100 de mii de oameni, din 40 de țări de pe 5 continente, au luat startul la aceeași oră, pentru a ajuta la găsirea unui remediu pentru vindecarea traumatismelor măduvei spinării.

La București, startul a fost dat la ora 13:00, duminică, 4 mai 2014, din zona Pantelimon. Unicitatea cursei a constat în faptul că nu a existat o distanță sau un timp prestabilit, linia de finish fiind cea care a... "urmărit" participanții. Cu alte cuvinte, când alergătorul a fost ajuns din urmă de "mașina oficială de finish", acesta a părăsit cursa. 

După ce "mașina oficială de finish" a eliminat rând pe rând concurenții, ultimul bărbat și ultima femeie rămași în comeptiție au fost declarați căștigătorii locali ai Wings For Life World Run. Ei sunt Eugen Constantin Sorop - a alergat 60 de km. și Liliana Maria Danci - 39 km.

Mișcarea de Sănătate nu putea lipsi de la un astfel de eveniment, așa că... ascultați reportajul audio realizat de Alex Buzică și prezentat de Dan Creța în emisiunea "Ca Pe Roate". Mulțumim organizatorilor pentru fotografii. 

 

Alex Buzică, reporter Radio România Actualități
Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro